Opinii   •   EDITORIAL

Un Rădoi al arbitrajului

Articol de Ovidiu Ioanițoaia   —  duminică, 08 august 2021

CS Mioveni chiar a avut motive să protesteze după ce brigada de arbitri a nedreptățit-o în meciul de 0-1 de pe teren propriu cu CFR. Pentru că Petrila a plecat din ofsaid la gol și pentru că Andrei Chivulete i-a refuzat un penalty evident în minutul 75! 

Atunci Graovac l-a ținut și îmbrâncit pe Garutti, numai că AC n-a indicat punctul cu var, ci i-a acordat celui busculat "galben" pentru proteste! Deși "centralul", plasat la 5 metri de duelul respectiv, nu putea să nu observe faultul. S-a făcut însă că plouă.

Adevărul e că și campioana a invocat două faze în care a pretins penalty: la Ciobotariu și la Deac. Faze mai puțin clare. Dacă pe prima a considerat-o confuză, neconcludentă, expertul DigiSport, Ion Crăciunescu, a admis că în cealaltă se impunea acordarea unui 11 metri.

La ofsaidul lui Petrila, principala vină i-a aparținut, firește, asistentului care n-a semnalizat. Lui Vladimir Urzică. Dincolo de eroarea acestuia, cele ale lui Chivulete n-au surprins, întrucât discutăm despre gafeurul de serviciu, vestit că o comite des, meciul și boacăna! Chivulete e, îmi cer iertare, un fel de Rădoi al arbitrajului. Pe ce pune mâna strică, încurcă.


Andrei Chivulete

Inițial, l-am bănuit de rea-credință. De manevre. Cu timpul însă, mi-am schimbat părerea. Băiatul nu știe mai mult, atât poate. Se pierde cu firea și ia decizii anapoda. Oricum, promovarea lui pe lista FIFA în locul lui Marius Avram a însemnat o prostie și o sfidare. Așa că Vassaras et Comp. să tragă ponoasele, să suporte criticile și să se spele pe cap cu Chivulete.

Deși justificat, căci echipa lui Pelici chiar a avut ce imputa brigăzii, protestul Mioveniului a suferit, cred, de o oarecare naivitate. În sensul în care, și dacă ai ce reproșa arbitrilor, nu te grăbești să ameninți. Nu te ambalezi, nu atragi atenția că "Ne gândim serios să ne retragem din competiție!". Personal, mă îndoiesc că anunțul cu pricina a speriat pe cineva. Mai degrabă a amuzat.

Repet că gruparea argeșeană a avut de ce să conteste arbitrajul. Dar să nu uite că roata se învârte în fotbal și se mai întâmplă să ți se ia azi ce-ai primit ieri. Și invers.


Apropo, un internaut amintea că în martie 2021, pe când evolua în L2, CS Mioveni a învins cu 1-0 la Ploiești, victorie ce-a îndepărtat-o definitiv pe Petrolul de play-off, după ce Blănaru a marcat unicul gol al partidei din ofsaid, ba și în minutul 85! Și omul întreba: atunci șefii de la Mioveni nu s-au gândit să se retragă din campionat?!

Revenind, finalul memoriului reprezintă partea cea mai importantă, de maxim interes. Pentru că denunță lipsa de transparență a CCA, for închis și închistat, pe care textul îl cataloghează, corect, ca fiind "stat în stat". 

În condițiile în care cluburile-gazdă sunt obligate să scoată din buzunar câte 4.000 de euro pentru arbitri și pentru observatori, "Niciodată nu ni se aduc la cunoștință și nouă, care plătim, notele date de observatori arbitrilor... Niciodată nu aflăm ce se întâmplă cu cavalerii fluierului". Altfel zis, dacă sunt sancționați și pe ce perioadă.

Oficialii cluburilor să stea liniștiți că nici nu vor afla! CCA nu răspunde în fața opiniei publice, a iubitorilor fotbalului, ci numai a conducerii FRF. Care trăiește și ea cu obloanele trase, lăsând să se audă și să se vadă în exterior doar ce-i convine. Ce-i servește imaginii. Iar o mână o spală pe alta, placă veche.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.