La meciul dintre FCSB și Gaz Metan Mediaș, de pe Arena Națională, au asistat doar 2.345 de spectatori.
Arena Națională a fost aproape pustie la meciul dintre FCSB și Gaz Metan Mediaș. Dacă la precedenta dispută de acasă, derby-ul câștigat împotriva lui CSU Craiova, scor 4-1, au asistat 10.123 de persoane, astăzi audiența a fost mult mai redusă. Conform crainicului arenei, numărul oficial al spectatorilor a fost 2.345.
FCSB - Gaz Metan Mediaș: puțini spectatori pe Arena Națională
Fanii au lipsit de pe Arena Națională, iar motivele ar fi destule, de la dezamăgirea provocată de eliminarea prematură din Europa, urmată de ieșirile lui Gigi Becali din perioada recentă, până la ora târzie la care a fost programată partida, 22:00. Spectatorii nu ar fi avut cu ce să ajungă acasă, metroul fiind închis. Din acest motiv, Rapid a refuzat să dispute un meci atât de târziu.
Clasica explicație a oamenilor aflați în vacanță este valabilă. Bucureștiul este mult mai gol în prima parte a lunii august.
Top prezențe pe stadioanele din România în sezonul 2021/2022
Meci | Unde s-a jucat | Spectatori |
Rapid - Chindia 1-0 | Arena Națională | 15.000 |
FCU Craiova - Dinamo 1-0 | Ion Oblemenco | 11.000 |
FCSB - CSU Craiova 4-1 | Arena Națională | 10.123 |
UTA - FCSB 1-1 | Francisc Neuman | 8.600 |
Rapid - Farul 0-0 | Arena Națională | 8.250 |
UTA - Farul 0-0 | Francisc Neuman | 6.000 |
U Cluj - Poli Timișoara 3-0 | Cluj Arena | 5.500 |
Chindia - Dinamo | Buzău | 4.560 |
CSU Craiova - FC Argeș 1-0 | Ion Oblemenco | 4.000 |
CSA Steaua - Csikszereda 1-0 | Steaua | 3.726 |
CFR - FCU Craiova 3-2 | Constantin Rădulescu | 3.500 |
CSU Craiova - Botoșani 1-2 | Ion Oblemenco | 3.500 |
{{text}}