Liga 1

5 repetenți la Dinamo! Cine a dezamăgit contra Chindiei + un singur remarcat

FOTO: facebook.com/chindiaoficial

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 09 august 2021

Dinamo a pierdut meciul contra Chindiei Târgoviște, 0-1, după o prestație dezamăgitoare.

Elevii lui Dario Bonetti veneau după evoluția bună din meciul cu Academica Clinceni (3-1), dar nu au putut repeta performața din etapa precedentă și au avut o evoluție dezamăgitoare.

„Câinii” au fost depășiți clar de adversari, iar cei mai mulți dintre jucătorii lui Dinamo nu au primit notă de trecere.

Geani Crețu, Deniz Giafer, Andreas Mihaiu, Marco Ehmann și Ahmed Bani au fost cei mai slabi jucători, fiind notați cu 4.

De la Dinamo, doar Mihai Eșanu s-a remarcat, primind 6.

8a fost cea mai mare notă a meciului, primită de Daniel Florea, atacantul Chindiei, grație golului marcat

Dario Bonetti, antrenorului lui Dinamo, a luat 5, în timp ce Emil Săndoi, tehnicianul Chindiei, a primit 7.

Chindia a stat foarte bine pe faza defensivă, cred că i-am luat și un pic de sus, după ce am avut unele rezultate bune. Nu ne-am creat ocazii și n-am putut deloc să-i desfacem.
- Mihai Eșanu, portar Dinamo

Nu ne-am ridicat la nivelul suporterilor, chiar dacă am simțit că jucăm acasă. Dinamo este casa mea, iar când intru pe teren îmi voi da viața. Eu spun mereu ce gândesc chiar dacă sunt certat. Sunt sigur că problemele se vor rezolva.
- Steliano Filip, fundaș Dinamo

Am plătit pentru condiția noastră fizică precară. Dar e normal să fii sus și apoi să fii jos. Așa e în fotbal. Am schimbat echipa pentru că trebuia să fac ceva când pierd jucători. Nu e deloc ușor, dar încercăm să facem ce e mai bine. Cel mai rău îmi pentru pentru suporteri, au fost din nou absolut fantastici.
– Dario Bonetti, antrenor Dinamo

VIDEO Sfatul revoluționar al lui Ion Țiriac pentru Dinamo: „Să facă asta! Mă doare ce e acolo”

>

Citește mai multe știri despre Dinamo: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.