Peste încă douăzeci de ani

Patru medalii olimpice din doar două sporturi – canotaj și scrimă. Sportul românesc dispare și asta nu pare să mai impresioneze pe nimeni. Ducă-se?

Acum douăzeci și unu de ani, nouă discipline olimpice aduceau medalii. Nouă! Erau ultimele roade culese de ce fusese semănat în comunism, firește. La Tokyo am văzut consecințele ultimelor decenii, consecințele nepăsării, degringoladei, roadele lui "merge-și-așa".

La ce să mai luăm noi medalii?

Dar asta nu e tot, căci peste alți douăzeci de ani, dacă o ținem tot așa, va fi un miracol dacă va mai ajunge, când și când, vreun sportiv român rătăcit pe la Jocuri, "Ce e, nene, cu tine, cum ai venit tu din lumea a cincea până aici?".

Iar medaliile - luați aminte - vor deveni cu desăvârșire o amintire. România nu va mai fi nici în sport în primele o sută cincizeci de națiuni ale lumii. Asta dacă nu apar noi discipline olimpice: șpăguit viteză sau maratonul de lichelism. 

La ce să mai luăm medalii? La tupeu, bosulică, la vrăjeală, haideți că rezolvăm cu bugetul, se poate? La limbă de lemn, la "reziliență"? La politicianism ieftin și falimentar?

Permanenta improvizație

Nu peste mult, chiar mâine-poimâine, România va fi absolut irelevantă în sportul mondial. Ne lipsesc organizarea și rigoarea fără de care nu poți să faci niciodată performanță. 

Sfârșitul e după colț, dar – hei! – au mai dispărut atâtea din țara românească și nu ne-a deranjat. Nu mai avem noi spitale, o să murim că nu mai avem sport? Hai, dom’le, vedeți-vă de treabă!

Mergem înainte deci, spre nimic – într-o permanentă improvizație. Hai că poate mai avem bani și de următorul cantonament, hai că.... Și sportul românesc, ca întreaga societate românească, e doar o cârpeală de azi pe mâine, în care din când în când apar niște excepții care ne dau iluzia că încă suntem în viață.

Adio, civilizație!

De fapt, sportul nu mai are nicio importanță în România, așa cum nici cultura nu mai are nicio importanță în România, așa cum nici educația nu mai are nicio importanță în România, cu toată gargara prezidențială cu "România educată" cu tot. 

Toate acestea sunt elemente care țin de civilizație, pur și simplu rupem podurile către civilizație, dar nu ne deranjează. Ne simțim bine grași, inculți și proști cum vom tot fi. Cine, bă, noi?

Fiindcă altfel aveam răspunsuri la câteva întrebări de bază. Unde sunt antrenorii? Unde sunt centrele de copii și juniori? Unde sunt medicii? Unde sunt psihologii? Avem noi vreun plan care să ne țină conectați la secolul XXI? Avem vreo strategie, vreo – Doamne, iartă-ne! – viziune? Nu, dar nici nu ne trebuie. Fiindcă, bineînțeles, suntem și fuduli.

Fotbalul-caricatură

Și ca să avem totuși iluzia unei preocupări, ne pierdem vremea cu Liga 1, o caricatură vândută pe post de campionat de fotbal, ale cărei reprezentante clachează și dacă dau peste trupe de amatori.

Ca să nu mai aducem aminte și de arbitraje, Mioveni – CFR Cluj fiind o capodoperă a genului "japcă". Bașca, a ajuns o "știre" că îndrăgitul tehnician Șumudică merge pe jos pe stradă ca să dea jos din "burtică". Încă o dată, moromețian: ăsta e nivelul la care discutăm, adică, strict fotbalistic, nu e mai nimic de discutat.