Opinii   •   EDITORIAL

Turiști la Tokyo!

Articol de Ovidiu Ioanițoaia   —  luni, 09 august 2021

Deși era cunoscut faptul, nu de ieri, de azi, că România U21 va întâlni pe 3 septembrie Anglia, iar nou înființata U20 va da piept o zi mai devreme cu Portugalia, amicale cu ștaif, FRF încă n-a numit antrenorii ce vor răspunde de echipele respective! 

Probabil că, presați de timp, Burleanu et Comp. se vor decide în aceste zile. Dar întârzierea cu pricina denunță o dată în plus încetineala cu care lucrează actuala administrație a fotbalului nostru.

Totuși, din noiembrie 2020, când CEx a hotărât apariția lui U20, "Singura selecționată la acest nivel de vârstă din Europa de Est" (aplauze prelungite), au trecut peste 8 luni. Pe parcursul cărora nimeni n-a mișcat un deget să numească tehnicienii așteptați! Ba și promiși "până cel mai târziu la 15 iulie". Nu-i nevoie de altă dovadă că șefii FRF sunt oameni extrem de ocupați.

Nu s-a oferit nicio explicație oficială pentru acest lasă-mă să te las. S-a auzit însă că FRF și-a propus să facă economii în condițiile în care pandemia i-a creat, valabil și în alte domenii, serioase dificultăți financiare. Care au determinat-o să reducă programul săptămânal de lucru de la 5 la 4 zile. În consecință, să-și plătească angajații cu 20% mai puțin.


Deși FIFA și, mai ales, UEFA au pompat sume considerabile către Casa Fotbalului, sume care au ajuns unde?!, evident că bugetul federal a suferit. În context, măsura micșorării salariilor a părut să se susțină. 

Ce nu s-a justificat însă, sub nicio formă, a fost amănuntul că măsura amintită nu s-a aplicat și celor 3 corifei din capul mesei. Lui Răzvan Burleanu, secretarului general Radu Vișan și adjunctului acestuia, Gabriel Bodescu. Aceștia au continuat să primească retribuțiile întregi!

Dacă Federația s-a plâns permanent că-i fluieră vântul prin vistierie și că din cauza asta nu poate ajuta cluburile, merită întrebat ce-au căutat Vișan și Bodescu în delegația deplasată la JO?! Să admitem că, fiind șeful cel mare, ba și sculă pe basculă la FIFA, președintele Burleanu trebuia să fie de față. Dar prezența locotenenților lui ce rost a avut, în afară că aceștia n-au dorit să scape prilejul de a vedea și ei lumea, de a-și clăti ochii?!

Vor zice unii că banii federali nu-s publici, de la stat, deci nu-i treaba presei cum sunt ei cheltuiți. De acord, doar am întrebat, n-am dat cu parul. Și dacă tot ai găsit resurse să-i duci pe Vișan și pe Bodescu până la capătul pământului, să-i ții acolo pe masă, casă, diurnă etc, măcar nu te mai văita! 


Altfel, dispunând de fonduri, s-ar fi recomandat să trimiți la JO nu niște funcționari, ci doi sau trei antrenori tineri. Care să analizeze turneul final și să învețe ceva din experiența respectivă.

E ușor să te bați cu pumnii în piept că vrei binele fotbalului. Că te dedici progresului lui, că-l slujești cu fidelitate, bla, bla. Campioană la lozinci și la promisiuni sforăitoare, FRF nu e, din păcate, și la realizări, la rezultate. Acolo e coada.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.