După Farul - Sepsi 1-0, Roland Niczuly, portarul covăsnenilor, a răbufnit la adresa suporterilor formației gazdă.
„Au fost scandări xenofobe. M-am dus după o minge, să o repun de la 6 metri, și au sărit 10 suporteri de la Farul să mă scuipe. Cei de la FRF și LPF să se sesizeze! Nu mi se pare normal ca în 2021 să se întâmple așa ceva.
Facem parte din campionatul românesc și participăm în cupele europene. Nu știu de ce este acest comportament contra noastră. Dacă supărăm pe cineva, să ne anunțe, să ne dăm la o parte!
Mi-a lăsat un gust amar această partidă, îmi găsesc cu greu cuvintele. Jocul nostru nu aș putea să vă zic exact de ce nu a mers. Am avut totuși câteva ocazii clare”, a declarat Niczuly.
"Nu știu dacă e presiune pe mine, eu am venit să apăr și să fac bine. E o responsabilitate mare să joci sub comanda lui Gică Hagi"
Marian Aioani, portar Farul
"Noi am avut ocaziile, ei au dat golul. Dar nu-mi fac probleme. Nu sunt tensiuni la noi. E ceva de moment"
Bogdan Mitrea, căpitan Sepsi
Galeria Farului, scandări xenofobe în meciul cu Sepsi
În minutul 18 al meciului Farul - Sepsi, galeria dobrogenilor a apelat prima dată la scandări xenofobe: „Afară, afară cu ungurii din țară!”.
„Nu sunt lucruri pe care să le dorim să le auzim pe arenele noastre. De fapt, nu-și mai au locul în lumea modernă în care trăim. Acum, să se gândească fanii Farului la un singur aspect: cum se simte Arpad Tordai, goalkeeperul care a ținut intactă poarta echipei în ultimele 3 meciuri. El e de etnie maghiară!”, a spus George Dobre, comentator Digi Sport.
Galeria Farului a utilizat expresia reprobabilă și pe parcursul întâlnirii.
Ce riscă Farul:
Dacă spectatorii afişează inscripţii conţinând sloganuri discriminatorii/denigratoare/rasiste/xenofobe sau se fac vinovaţi de alte comportări de acest fel la un joc, organul jurisdicţional va aplica o sancţiune de la 5.000 la 70.000 de lei clubului pe care l-au susţinut spectatorii respectivi, la fiecare nouă abatere de același tip penalitatea urmând a fi majorată cu ½ față de cea aplicată anterior. La atingerea pragului maxim clubul va fi sancționat cu măsura programării unui joc fără spectatori cumulat cu o penalitate sportivă de 70.000 lei
Articolul 54 din Regulamentul Disciplinar al FRF
{{text}}