Laurențiu Reghecampf a efectuat nu mai puțin de 3 schimbări la pauza meciului CS Universitatea Craiova - FC Voluntari. 0-0 după primele 45 de minute.
Deși apelase deja la 5 înlocuiri în primul „11” față de jocul precedent, cu FC Botoșani (1-2), Reghe nu a fost mulțumit de prestația elevilor săi din prima repriză de pe „Oblemenco”.
Și pe bună dreptate. CS Universitatea și-a desfăcut în puține rânduri adversara care venea după victoria obținută contra celeilalte echipe din Craiova, 2-1 vs FCU.
Totuși, decizia lui Reghe nu este una des întâlnită în fotbal, mai ales că tehnicianul oltenilor consumase o schimbare în prima repriză.
Evident, tactica e întâlnită cel mai frecvent în România la FCSB, unde Gigi Becali taxează drastic evoluțiile jucătorilor săi.
Universitatea Craiova - FC Voluntari. Schimbările efectuate de Reghecampf la pauză:
A IEȘIT | A INTRAT |
N. Constantin | Cîmpanu |
Vînă | Mateiu |
Căpățînă | Ofosu |
Cum a început CSU Craiova meciul cu Voluntari (4-3-3): Pigliacelli - Vlădoiu, Găman, Screciu, Bancu - Nistor, Căpățînă, Vînă - Gustavo, Koljic, N. Constantin
Cum a început repriza a doua (4-2-3-1): Pigliacelli - Vlădoiu, Găman, Screciu, Bancu - Nistor, Mateiu - Cîmpanu, Gustavo, Ofosu - Markovic
Mutările lui Reghecampf au avut efect, iar oltenii s-au impus în final cu 3-0.
Elvir Koljic s-a „rupt” din nou!
În minutul 25 al meciului Universitatea Craiova - FC Voluntari, Elvir Koljic, care a resimțit în ultimele zile dureri la piciorul operat, a ieșit accidentat de pe teren.
Imaginile TV nu au surprins un moment anume în care Koljic să fi lovit de vreun adversar. Atacantul în vârstă de 26 de ani s-a așezat brusc pe gazon și a cerut schimbarea. Staff-ul medical l-a bandajat apoi în jurul gleznei de la piciorul drept.
Bosniacul, exasperat de situația sa medicală, a avut lacrimi în ochi după ce a încheiat socotelile cu meciul. În locul său, Reghecampf l-a introdus pe Jovan Markovic.
Atacantul bosniac s-a accidentat grav în octombrie 2020 - fractură de peroneu - în partida câștigată de CS Universitatea Craiova cu Poli Iași, scor 1-0.
A lipsit 6 luni! A revenit pe gazon spre finalul sezonului precedent, însă problemele fizice l-au chinuit din nou, iar bosniacul nu și-a putut ajuta echipa în lupta la titlu. Koljic a fost apt la începutul noului campionat, însă problemele nu l-au evitat.
{{text}}