Fotbal   •   Liga 1   •   CSU CRAIOVA

Panduru a remarcat transformarea unui fotbalist de la CSU Craiova: „Cei care l-au lăsat așa și-au bătut joc de el”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 10 august 2021

CSU Craiova s-a impus în ultimul meci al etapei a 4-a, 3-0 cu FC Voluntari, victoria fiind asigurată în repriza secundă.

La capătul partidei, Basarab Panduru a analizat prestația oltenilor și l-a remarcat pe Jovan Markovic, atacantul de 20 de ani al Craiovei, care a și marcat un gol, în minutul 90+2.

Basarab Panduru, laude pentru Jovan Markovic: „A marcat un gol dintr-o poziție foarte complicată”

„Markovic nu a intrat rău. Mi-a plăcut că e schimbat din punct de vedere fizic. A slăbit, cred că trebuia să facă treaba asta. Cei care l-au lăsat cu kilogramele alea au greșit. Și-au bătut joc de el!


N-ai cum să lași un copil de 19-20 de ani cu kilogramele alea. Trebuiau să-i spună de mult timp că nu e în ordine. A venit la Craiova, i-au spus și văd că s-a pus pe treabă. Arată foarte bine.

 A marcat un gol dintr-o poziție foarte complicată. Nu e uşor să dai de acolo. El, fără să se uite, deja ştia unde vrea să dea”, a spus Panduru la TV Telekom Sport.

7a primit Markovic din partea GSP pentru evoluția din meciul cu FC Voluntari

Crescut la juniorii lui CSU Craiova, Markovic a jucat în sezonul trecut la Academica Clinceni, sub formă de împrumut.  În acest sezon are șase prezențe și două goluri în tricoul oltenilor.


Trebuie să ne gândim cu cine a jucat. Voluntari e o echipă cam scăpată din mână, din multe puncte de vedere, mai ales fizic. Oarecum a dominat Craiova, dar a existat scuza că Reghecampf nu cunoaşte încă lotul de jucători. Cele trei schimbări pe care le-a făcut la pauză au fost eficiente. Cîmpanu, Ofosu şi Mateiu au dat o altă turnură jocului. Markovic reuşeşte să marcheze golul al treilea. Per total, Craiova a fost superioară

 – Cornel Dinu

Citește mai multe știri despre CS Universitatea Craiova:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.