Young Boys Berna - CFR Cluj se joacă live pe Superbet marți, de la ora 21:30, în ceea ce va fi partida decisivă pentru șansele feroviarilor la grupele Ligii Campionilor 2021/2022, dar și doar al șaptelea moment din istoria fotbalului autohton în care o echipă românească se întâlnește doi ani consecutivi cu același adversar în competițiile europene! Fă-ți acum cont la Superbet, ia bonusul de bun-venit și fii alături de campioana României în încercarea de a avansa spre play-off-ul celei mai importante competiții intercluburi din lume!
Dinamo a dat startul
Se întâmplă destul de rar ca aceleași două echipe să-și măsoare forțele într-o cupă europeană timp de două sezoane consecutive, iar prima care a avut această șansă a fost Dinamo București, la mijlocul anilor 1960. Și nu în fața oricărui adversar, ci chiar contra lui Internazionale Milano, campioana Italiei la acea vreme și una dintre cele mai mari formații din istoria fotbalului. Dacă prima dublă a fost fără drept de apel, Inter câștigând cu 6-0 și 1-0 în primul tur al Cupei Campionilor Europeni, competiție pe care a și câștigat-o în acel an, lucrurile au stat altfel la "revanșa" din sezonul 1965/1966. Atunci, Dinamo a câștigat cu 2-1 în manșa tur, iar italienii au avut nevoie de o victorie cu 2-0, decisă de un gol al lui Facchetti în minutul 89, pentru a-și face drum mai departe într-o stagiune în care s-au oprit abia în semifinalele CCE.
Steaua are amintiri contrastante cu Anderlecht
După o pauză de două decenii în care nicio echipă din România nu a avut dueluri cu "repetiție" pe plan european, a venit rândul celor de la Steaua să se înscrie într-o astfel de luptă. Și ce amintiri plăcute au adus belgienii de la Anderlecht! Totul a început cu un 0-1 în Belgia în turul semifinalelor CCE din 1985/1986, dar o victorie clară pe teren propriu, 3-0, considerată și azi una dintre cele mai mari din istorie, a netezit drumul echipei lui Emerich Ienei spre câștigarea Cupei Campionilor europeni, după celebra finală cu Barcelona. Anderlecht - Steaua s-a jucat și anul viitor, cu Hagi în echipa militarilor, dar destinul a făcut ca belgienii să meargă mai departe după 3-0 pe teren propriu și 0-1 la București.
Tot Steaua a semnat și următoarea experiență dublă, în sezoanele 1995/1996, contra Borussiei Dortmund, în grupele Ligii Campionilor. A fost 1-0 pentru nemți și 0-0 în primul sezon, apoi spectacolul a venit sub forma unui 3-0 și a unui 5-3. Prea puternică pentru Steaua, BVB a mers până la capăt în sezonul 1996/1997, în care s-a încununat campioană a Europei.
FCSB și cele patru meciuri cu Chelsea
În secolul 21, FCSB-ul lui Gigi Becali a întâlnit Sevilla în sezoanele 2006/2007 și 2007/2008, dar de fiecare dată andaluzii au ieșit învingători: 0-2 și 1-0 în optimile Europa League, apoi 2-1 și 2-0 în grupele Ligii Campionilor.
Ultimele mari performanțe europene ale unei echipe românești se leagă de FCSB, Chelsea și numele lui Laurențiu Reghecampf. Mai întâi, actualul antrenor al Craiovei reușea o victorie de răsunet, 1-0 pe Arena Națională în turul optimilor Europa League 2012/2013, dar un 1-3 pe Stamford Bridge năruia visul unui nou sfert de finală. Anul următor, scena s-a schimbat și s-a transformat în grupele Ligii Campionilor, unde FCSB - Chelsea s-a terminat 1-1, iar returul din Anglia a adus o victorie clară a englezilor, 4-0!
Șumudică a ieșit învingător dintr-o astfel de situație!
Dacă acum Young Boys e favorita cotelor Superbet pentru calificarea în play-off-ul Ligii (cotă 1.52 pentru victorie), situația nu e una deloc nouă pentru Marius Șumudică, antrenor care a trecut printr-un moment asemănător în sezoanele 2015/2016 și 2016/2017, când o antrena pe Astra Giurgiu. Prima "rundă" din Astra - West Ham i-a revenit fostului atacant din Giulești, după 2-2 și 2-1 pe teren propriu, iar play-off-ul Europa League din sezonul 2016/2017 i-a adus tehnicianului cea mai mare victorie a carierei, 1-0 la Londra, cu gol Filipe Teixeira, după 1-1 în turul din România. Rezultat care, dacă s-ar repeta la Berna, l-ar pune din nou pe Șumudică în postura de a obține o calificare superbă!
Ai un SuperPariu? Hai în SuperSocial și arată-l tuturor!
Te consideri inspirat sau ai un pont în care crezi? Atunci vino alături de ambasadorii Superbet Ilie Dumitrescu, Gică Craioveanu, Florin Răducioiu, Bogdan Stelea, Mihai Leu și Benny Adegbuyi în singura rețea de socializare a pariorilor. Vezi ce joacă ei, descoperă și alți pariori supervaloroși, inspiră-te de la ei și afirmă-te.
Fă-ți profilul în SuperSocial și bucură-te de ceva ce ne dorim cu toții: socializare cu folos pentru pariori!
{{text}}