Liță Dumitru (71 de ani) a anunțat că a fost contactat de Hagi pentru a lucra împreună la Farul Constanța.
Liţă Dumitru revine în fotbalul românesc, după ce Gică Hagi a decis să-l aducă la Farul. Fostul internaţional român a dezvăluit că va fi scouter la formaţia dobrogeană, dar și consultant pentru Hagi.
„Gică Hagi mi-a spus de mult că are nevoie de mine ca scouter. Că pot merge la el să stăm de vorbă. Nu să-l ajut neapărat pe Hagi, ci pe copiii de la el. Am ajuns la concluzia că vom lucra împreună. În prima zi când ne-am văzut, de la 9 jumătate până la 2 la prânz am vorbit numai despre fotbal.
Când lăsase echipa i-am și spus că dacă o lasă, Viitorul nu va merge bine. S-a demonstrat că am avut dreptate. De la 1 august pot spune că lucrurile s-au așezat.
Mi-a spus că mă ia pentru că eu și Cruyff am fost idolii lui. Am avut amândoi același idol, Cruyff. Mi-a spus că la vârsta și experiența mea pot avea un program lejer. Să stau la Constanța sau la Chiajna. Pot face același lucru în ambele orașe.
Să-l ajut acolo unde e nevoie. Să merg la meciuri la Liga 1 și ce văd să discutăm, să ajutăm copiii, că au nevoie de noi. Sfătuitor nu pot fi pentru Hagi, doar colaborator. Un fel de ajutor, mai mult”, a spus Liță Dumitru la Radio Gold FM.
Dumitru, astăzi în vârstă de 71 de ani, a jucat la Steaua vreme de 8 ani, între 1972 și 1980, perioadă în care a câștigat 4 trofee, dintre care două au fost titluri de campion.
A fost declarat în două rânduri cel mai bun fotbalist al anului în Ancheta Gazetei Sporturilor, în 1973 și 1975, când i-a devansat, printre alții, pe Dobrin, Dumitrache, Iordănescu, Cornel Dinu, Mircea Lucescu.
Liță Dumitru, uitat de CSA Steaua: „Am fost surprins, dezamăgit”
Liță Dumitru s-a arătat dezamăgit în urmă cu puțin timp, când clubul Steaua nu l-a invitat la inaugurarea noii arene din Ghencea.
„Am fost surprins și dezamăgit. Nu mi-a dat nimeni vreun telefon ca să fiu invitat. Mi-aduc aminte că în 1974, când a fost inaugurat vechiul Ghencea, eram foarte bolnav, aveam febră mare, eram în spital, dar chiar și așa, a venit generalul care se ocupa atunci de Steaua și mi-a zis că nu am cum să lipsesc tocmai eu, că lumea vrea să mă vadă.
Și am mers să joc în acel amical cu OFK Beograd. Acum, poate s-au gândit că fiind în Statele Unite n-aș fi participat, dar dacă m-ar fi invitat aș fi venit pentru a fi și eu prezent la debutul acestui stadion fantastic. Am rămas cu un gust amar”, a declarat Liță la Telekom Sport.
{{text}}