Campionate

Dezastrul continuă la Barcelona după plecarea lui Messi » Contractele lui Depay, Aguero și Eric Garcia sunt în aer!

Barcelona nu poate înregistra jucătorii aduși vara aceasta. Foto:GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  joi, 12 august 2021

Barcelona se află într-o situație extrem de dificilă înaintea debutului de sezon. După ce l-au pierdut pe Leo Messi, catalanii nu pot să își înregistreze nici transferurile făcute vara aceasta.

În momentul actual, fondul salarial al Barcelonei reprezintă 95% din veniturile catalanilor, așa că spaniolii trebuie să renunțe la încă 25%, prin vânzări de jucători sau reduceri de salarii pentru a se conforma regulamentului La Liga privind fair-play-ul financiar. Altfel, nu îi vor putea înregistra pe Depay, Eric Garcia și Aguero.

Catalanii încă nu au găsit soluții pentru rezolvarea problemelor financiare, deși mai sunt doar 4 zile până la startul noului sezon. Totuși, conducerea Barcelonei speră ca prin cedările lui Pjanic și Umtiti, ambii cu salarii mari, să facă rost de bani, anunță Marca.

Pjanic este foarte aproape de o revenire la Juventus, unde bosniacul urmează să fie împrumutat de catalani. 

În cazul lui Umtiti, Barcelona a declarat clar că francezul nu mai face parte din planurile echipei și trebuie să-și găsească o echipă la care să evolueze. Benfica ar fi cea mai interesată formație de serviciile campionului mondial.

„Greii” vestiarului de la Barcelona, presați să-și reducă salariile

Cei 4 jucători importanți rămași la echipă: Jordi Alba, Gerard Pique, Sergi Roberto și Sergio Busquets au fost contactați de Laporta pentru a-și reduce salariile și pentru a ajuta clubul să treacă prin perioada de criză. Președintele catalanilor speră să ajungă la un acord cu jucătorii în următoarele zile.

Barcelona, datorie de 39 de milioane de euro către Messi

Clubul catalan i-a promis lui Messi o clauză de fidelitate în momentul în care acesta și-a prelungit contractul care a expirat în această vară. Astfel, Barcelona s-a angajat să-i achite lui Leo o primă pe care urma s-o achite în două parți, în valoare de 78 de milioane de euro. 

Barcelona a efecuat o primă plată în iunie 2020, iar a doua tranșă trebuie achitată în această lună. Acum, presa din Spania scrie că Messi mai are de încasat 39 de milioane de euro de la Barcelona, chiar dacă a semnat deja cu PSG.

Citește alte știri despre fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.