Liga 1

FC Voluntari - Clinceni 1-0 » Academica, serie dezastruoasă în Liga 1! Nemec a decis meciul

FC Voluntari a învins-o pe Academica Clinceni, scor 1-0, în primul meci al etapei #5 din Liga 1.

Articol de Viorel Tudorache, Raed Krishan (foto)  —  vineri, 13 august 2021

FC Voluntari a învins-o pe Academica Clinceni, scor 1-0, în primul meci al etapei #5 din Liga 1.

FC Voluntari - Academica 1-0 » Cronică: Nemec a scufundat Clinceniul

Atacantul ceh a decis derby-ul Ilfov, a adus cea de-a doua victorie pentru Voluntari și a lăsat echipa lui Ilie Poenaru cu zero puncte după cinci etape

În căutarea primelor puncte, antrenorul Clinceniului Ilie Poenaru a schimbat nu mai puțin de șapte dintre titularii folosiți etapa trecută, 1-2, acasă, cu FCU Craiova, și care în opinia lui evoluaseră în "joc de glezne". 

I-a păstrat în echipa de start doar pe Fl. Achim, Cascini, Cioiu și Vellios. "Lanterna" a început derby-ul Ilfovului cu o altă atitudine, iar în primele 10 minute s-a apropiat de două ori periculos de poarta adversă. 

Trupa din Voluntari, și ea aflată în foame de puncte, a echilibrat repede jocul și a replicat prin L. Fulop, care l-a pierdut pe drum pe Cascini și a tras razant cu transversala (14). Cu o posesie ceva mai bună și o idee mai insistentă în atac, Clinceni a avut cea mai mare ocazie a primei părți. 

Fostul stelist De Amorim (23), activ cât l-au ținut bateriile, și-a încercat norocul cu un șut de la distanță, dar mingea deviată, de la care își luase adio portarul Popa, a aterizat în corner, aproape de vinclu. Concluzia primelor 45 de minute: luptă multă, fotbal puțin.

1-1 la transversale

Băieții lui Liviu Ciobotariu au ieșit mai hotărâți de la cabine. Nemec a deblocat tabela (47) cu o lovitură de cap, dintr-un corner pe care tot el îl provocase. Putea fi 1-0 cu câteva secunde mai devreme, dar Ureche a respins in-extremis de sub transversală o minge liftată spectaculos de atacantul ceh. 

La următorul corner, gazdele au repetat schema de la golul lui Nemec. Căpitanul-președinte Tamaș (62) a reluat cu capul, dar mingea trimisă cu pământul a izbit transversala. Clinceni a forțat egalarea, dar a avut ghinion, Cascini, cu capul, a nimerit bara de sus (68). Trupa lui Poenaru rămâne singura echipă din Liga 1, cu zero puncte după cinci etape.

17 goluria marcat Adam Nemec în Liga 1: 16 pentru Dinamo și unul pentru FC Voluntari

10-9este raportul ocaziilor de gol în favoarea formației FC Voluntari

300 de spectatoriau asistat la meciul de pe arena „Anghel Iordănescu”

Cele mai tari imagini din meciul FC Voluntari - Clinceni

Ierarhia actualizată a campionatului

FC Voluntari - Academica Clinceni 1-0

FC Voluntari - Academica Clinceni, echipele de start

FC VOLUNTARI: M. Popa - Ricardinho, Tamaș, Armaș, Al. Vlad - L. Fulop, Droppa, Rață - Marcelo, Nemec, I. Gheorghe
REZERVE: Lavin, C. Costin, C. Achim, Briceag, Tavares, N. Roșu, Al. Ilie, Merloi, Paraschiv
ANTRENOR: Liviu Ciobotariu

CLINCENI: Ureche - Fl. Achim, Jutric, Patriche, Pîrvulescu - Moulin, Cascini - Longher, Cioiu, De Amorim - Vellios
REZERVE: Păun, Gardoș, Chandarov, Ventura, Kazlauskas, Dumitrache, L. Filip, Holzmann, Omoh
ANTRENOR: Ilie Poenaru

Stadion: Anghel Iordănescu (Voluntari)
Arbitru: Andrei Florin (Târgu Mureş) / A1: Orbuleţ Mircea (Bucureşti), A2: Tunyogi Ferencz (Zalău)

Declarațiile lui Liviu Ciobotariu, înainte de partida cu Academica Clinceni

Ce a spus Ilie Poenaru înaintea duelului cu Voluntari

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.