Liga 1

Săpunaru continuă războiul cu FCSB: „Să nu li se facă rău de la nervi!” + îl ironizează pe Duckadam

Cristi Săpunaru, 37 de ani, căpitanul Rapidului, l-a ironizat pe Helmuth Duckadam, glorie a Stelei, care a declarat recent că FCSB e mare favorită în confruntarea contra giuleștenilor.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Friday, 13 August 2021

Cristi Săpunaru, 37 de ani, căpitanul Rapidului, l-a ironizat pe Helmuth Duckadam, glorie a Stelei, care a declarat recent că FCSB e mare favorită în confruntarea contra giuleștenilor.

  • Rapid – FCSB se joacă duminică, de la 21:30. Partida de pe Arena Națională va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Look Sport+, Digi Sport 1 și Telekom Sport 1.

„Vorbeşte domnul Duckadam... Dacă ştie dinainte, să pună la pariuri!”, a declarat Săpunaru într-o conferință de presă.

De asemenea, căpitanul nou-promovatei i-a ironizat din nou pe rivalii de la FCSB care s-au arătat deranjați de afirmațiile rapidiștilor: „Să nu li se facă rău de la nervi! Oricum, se calmează ei până la ora meciului”.

„E un meci important, pe care sperăm să-l câştigăm. Cred că va fi un joc foarte frumos, mai ales din punctul de vedere al suporterilor”, a mai declarat „Săpun”.

Helmuth Duckadam: „FCSB o bate lejer pe Rapid” vs. Daniel Pancu: „Să bată lejer? Niciodată nu a bătut lejer”

Rapid - FCSB. Eternul Săpunaru

Rapid și FCSB se vor reîntâlni în Liga 1 după o pauză de 6 ani și jumătate, iar de la ultimul duel direct a rezistat ca fotbalist și va fi pe teren duminică, în derby, doar căpitanul giuleștenilor, Cristi Săpunaru, al treilea cel mai în vârstă jucător din actualul campionat.

Unul dintre derby-urile de referință se va regăsi în weekend-ul care urmează în Liga 1. Duminică seară, pe Arena Națională, e programată confruntarea dintre Rapid și FCSB, cluburi care, începând de la jumătatea anilor 2000, au dezvoltat o rivalitate fantastică, ce a produs inclusiv un moment unic pentru fotbalul nostru: disputarea unui sfert de finală în Cupa UEFA, în primăvara lui 2006, adjudecat de trupa din Ghencea.

Acum, cele două cluburi se vor afla din nou față în față, după o pauză extrem de lungă. Mai precis, din februarie 2015.

Dintre jucătorii care s-au aflat la acea vreme pe teren, doar unul se va regăsi și acum în derby-ul de pe Arena Națională. Cristi Săpunaru a jucat și atunci și nu doar că s-a aflat pe teren, dar, ca și în acest sezon, a fost căpitanul giuleștenilor.

În rest, niciun alt jucător nu mai e la cele două cluburi, chiar dacă marea majoritate a celorlalți fotbaliști încă nu s-au retras.

Bornele carierei lui Săpunaru

  • în 2003 a debutat în Liga 1, la FC Național
  • în 2006 a debutat în echipa națională de tineret
  • tot în 2006 a fost cumpărat de Rapid - în 2008 debutează în naționala mare
  • tot în 2008 îl cumpără FC Porto, în schimbul a peste 5 milioane de euro
  • câștigă Cupa UEFA cu Porto, în 2011
  • după 2 ani în Spania, revine în Liga 1, unde joacă la Rapid, Pandurii și Astra - între 2017 și 2021 evoluează în Turcia
  • în 2019 s-a retras din echipa națională, pentru care a jucat 36 de meciuri; a participat la Euro 2016

VIDEO. Rapid - FCSB, duel tare în Liga 1! Totul despre derby

>

Citește mai multe știri despre Rapid - FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.