Adrian Șut (22 de ani, mijlocaș central) revine la antrenamentele lui FCSB de săptămâna viitoare. Anunțul a fost făcut de Dinu Todoran, antrenorul roș-albaștrilor.
„Toată lumea este ok, singurul care va intra în programul echipei de săptămâna viitoare este Șut, restul se antrenează 100% cu echipa”, a declarat Todoran în conferința premergătoare meciului cu Rapid.
Adrian Șut nu a mai jucat din finalul sezonului precedent la FCSB, el suferind o accidentare la genunchiul piciorului stâng.
FCSB, conferință de presă înaintea derby-ului cu Rapid
Gigi Becali, laude pentru Adrian Șut: „Va fi cel mai are fotbalist al României”
Gigi Becali are un pariu nou, nesusținut deloc de realitate. Patronul de la FCSB își pune toate speranțele în Adrian Șut (22 de ani).
Omul de afaceri l-a lăudat pe mijlocașul defensiv, deși acesta nu a jucat niciun minut sub comanda lui Dinu Todoran, fiind accidentat.
„Cel mai mare fotbalist al României va fi Șut, o să vedeți! E cinci clase peste Pintili. Vede jocul bine și pasează într-o fracțiune de secundă E singurul jucător la care nu realizez unde o să paseze. El are soluție de pasă imediat, nu realizez soluția lui. E așa inteligent că vede într-o fracțiune de secundă jocul", a spus el la ProX.
Adrian Șut e mijlocaș defensiv, are 22 de ani și nu a jucat în niciun meci din sezonul acesta. În sezonul trecut a fost titular de 18 ori în campionat.
Îi va fi greu în continuare să își găsească un loc în echipă, în concurența cu Alexandru Crețu și cu Ovidiu Popescu. Șut a fost titular de bază într-un singur sezon în prima ligă, în ediția de după promovarea cu Clinceni, formația de unde l-a și cumpărat Becali.
Adrian Șut // FOTO: ImagoCifrele îl contrazic pe Becali
Totuși, deși Gigi Becali îl laudă, cifrele nu sunt de partea lui Șut, care a evoluat mai slab la FCSB decât la Academica Clinceni.
În sezonul 2019-2020, la Academica Clinceni, Șut a avut o medie a notelor GSP de 5,93. La FCSB, mijlocașul a avut o scădere, media fiind de 5,29.
Nici raportul InStat nu e de partea fotbalistului. În sezonul trecut, Șut a avut un indice de 249 , sub cel al lui Ovidiu Popescu (252), din sezonul trecut, și cel al lui Alexandru Crețu (260), din acest sezon, rivalii săi pentru un post la mijlocul terenului.
{{text}}