Așteptarea e pe cale să ia sfârșit. Rapid - FCSB, unul dintre cele mai atractive derby-uri bucureștene, își va consuma în această seară un nou episod dintr-o rivalitate încărcată de tensiune și orgolii.
- Rapid – FCSB se joacă astăzi, de la 21:30. Partida de pe Arena Națională va fi liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe Look Sport+, Digi Sport 1 și Telekom Sport 1.
Derby-ul etapei a 5-a se anunță un meci foarte interesant. Asta nu numai datorită rivalității ce există între cele două echipe sau a numărului uriaș de fani așteptat pe stadion, ci și prin prisma stilurilor diferite de joc propuse de cele două formații.
În ziua meciului Rapid - FCSB, Gazeta Sporturilor a analizat echipele probabile ale celor două rivale și răspunde unei întrebări arzătoare. Cine sunt jucătorii care pot decide derby-ul?
1. Andrei Cordea
Cordea a evoluat în toate cele 6 partide ale FCSB-ului din stagiunea curentă. 5 dintre ele le-a început ca titular, iar în singurul meci în care a fost rezervă a intrat pe teren în minutul 30. Folosit în flancul drept al atacului, Cordea a reușit două goluri, două pase decisive și a obținut un penalty.
A contribuit decisiv la 5 dintre cele 9 goluri înscrise de FCSB! O pondere excelentă: 55% dintre reușitele grupării antrenate de Todoran se leagă de numele lui Cordea. Și indexul InStat confirmă prestațiile bune ale jucătorului născut în Aiud: 272, cel mai bun din lotul „roș-albaștrilor”.
2. Cristi Săpunaru
Săpunaru e căpitanul și liderul indiscutabil al Rapidului de acum, un om a cărui experiență va conta enorm diseară.
Rapid și FCSB se reîntâlnesc în Liga 1 după o pauză de 6 ani și jumătate, iar de la ultimul duel direct a rezistat ca fotbalist și va fi pe teren duminică, în derby, doar căpitanul giuleștenilor, Cristian Săpunaru, al treilea cel mai în vârstă jucător din actualul campionat.
Dintre jucătorii care s-au aflat pe teren la ultimul Rapid - FCSB, doar unul se va regăsi și acum în duelul de pe Arena Națională. Cristi Săpunaru a jucat și atunci și nu doar că s-a aflat pe teren, dar, ca și în acest sezon, a fost căpitanul giuleștenilor.
3. Octavian Popescu
Tânărul mijlocaș în vârstă de 18 ani a avut și el un start excelent de sezon, aducând în etapa trecută cele 3 puncte pentru echipa sa, prin golul decisiv în poarta Mediașului. Pentru Octavian Popescu, acest derby este șansa perfectă să iasă la rampă, demonstrând că poate fi un jucător important și în meciurile mari, unul care își merită cu prisosință laudele venite din partea tuturor oamenilor din fotbalul românesc.
25 de milioane de euroeste diferența dintre cotele de piață ale celor două echipe: lotul FCSB-ului este cel mai valoros din Liga 1, valorând 31 de milioane de euro, în timp ce Rapidul se situează în subsolul clasamentului din acest punct de vedere, cu o valoare de doar 6 milioane de euro, conform transfermarkt.com
Rapid - FCSB, echipe probabile:
RAPID: 31. H. Moldovan - 77. Belu, 22. Săpunaru, 30. Dandea, 11. J. Morais - 4. Crepulja, 23. Albu, 17. Pănoiu - 8. Carnat, 9. Ad. Bălan, 94. Hlistei
REZERVE: 90. Drăghia, 3. Florică, 7. Sefer, 10. R. Ilie, 13. Goge, 18. Alami, 20. Moise, 21. B. Barbu, 57. Marzouk
ABSENT: Dr. Grigore (incert)
ANTRENOR: Mihai Iosif
FCSB: 99. A. Vlad - 6. Haruț, 55. Vinicius, 5. Al. Crețu, 77. S. Șerban - 11. Moruțan, 23. Ov. Popescu, 10. Fl. Tănase - 98. Cordea, 31. Mamut, 7. Fl. Coman
REZERVE: 32. Târnovanu, 2. V. Crețu, 4. A. Miron, 9. Oct. Popescu, 19. I. Stoica, 20. A. Burlacu, 26. Oaidă, 27. Olaru, 33. Radunovici
ABSENȚI: Șut, Ad. Niță, Panțâru (accidentați)
ANTRENOR: Dinu Todoran
Stadion: Arena Naţională (Bucureşti)
Arbitru: Barbu Marian (Făgăraş) / A1: Marinescu Vasile (Bucureşti), A2: Bucsi Imre-Laszlo (Sfântu Gheorghe)
{{text}}