Sorin Paraschiv, team manager la Academica Clinceni, a vorbit despre situația de la clubul din Ilfov și despre problemele financiare.
Gazeta Sporturilor a scris sâmbătă că Academica Clinceni are dificultăți financiare, iar primarul Adrian Budeanu caută sponsorizări sau pe cineva care să preia clubul.
Sorin Paraschiv: „Datoriile ne ajung din urmă”
Oficialul ilfovenilor a confirmat problemele financiare și a explicat de ce echipa lui Ilie Poenaru a ajuns în această situație.
„Și în anii trecuți au fost problemele și am scos-o la capăt. Chiar anul trecut, când am obținut o calificare istorie în play-off, am avut foarte multe probleme, de care nu foarte mulți au știut.
Sunt și anul acesta și sperăm să o scotem la capăt. Nu avem decât speranța! Vom vedea ce va fi. Multe nu pot să spun, pentru că nu știu, dar sunt probleme. Am găsit foarte puțini sponsori în acești trei ani de Liga 1, foarte puțini au venit să ne ajute. Cea mai mare parte a bugetului nostru a provenit din drepturile TV, dar banii din drepturile TV nu pot susține o echipă în prima ligă.
Vin datorii din urmă, vin multe chestii. În aceste momente ne-au ajuns datoriile din urmă. Trecem prin perioade destul de grele, dar sperăm să ne revenim. Poate va veni cineva să ne ajute. Avem și o promisiune din partea Consiliului Județean că ne va ajuta cu o sumă mică.
Vom vedea. Dar așa e, sunt momente grele la echipă, atât din punct de vedere financiar, cât și sportiv. Dar nu cred că se pune problema să nu mai continuăm în Liga 1”, a spus Paraschiv la emisiunea „DigiSport Matinal”.
Academica Clinceni, fără finanțare!
Din informațiile Gazetei Sporturilor, primarul din Clinceni, Adrian Budeanu, a trimis mesaje către mai mulți oameni de fotbal din România, în încercarea disperată de a găsi finanțare pentru echipa de fotbal. Ultimul salariu primit de jucători a fost în luna iunie, dar primarul a transmis că echipa se află într-o situație critică, aproape de imposibilitatea de plată și de a-și continua activitatea.
Edilul comunei dă vina pe Consiliul Județean pentru lipsa fondurilor și caută în aceste momente o soluție pentru a salva situația din club. Adrian Budeanu a transmis către oameni din fotbal că Academica Clinceni nu mai are finanțare și nu mai poate susține echipa, astfel că încearcă să găsească sponsorizări sau chiar pe cineva care să preia clubul.
{{text}}