Messi nu e măreț

Leo Messi a fost, timpul este mai ales trecut, unul dintre cei mai buni jucători de fotbal din istorie, iar în mileniul III unul singur se poate compara cu el - Cristiano Ronaldo

Cu toate acestea, sfârșitul de carieră la acest Paris plin de bani și lipsit de o mare istorie ne spune ceva important, grav și trist, despre Leo Messi (care încă n-a debutat în capitala Franței, sărind etapa cu Strasbourg, nefiind pus la punct cu pregătirea fizică).

Despărțirea de Barcelona nu i se poate imputa. Oare? Nu tocmai lăcomia amessitoare a anturajului micului Leo a împins Barcelona în acest faliment de lux mascat în planuri de întinerire a unui club tot mai mediocru?

Banalitatea banului

Dar este Messi cu adevărat un lacom, un nesătul de bani? Nu mai mult decât ceilalți onorabili jucători ai timpului prezent. Nu e cu un centimetru mai breaz decât Sergio Ramos, de pildă.

Cu alte cuvinte, Messi e banal, e exact la fel ca restul.

Și aici ajungem la esență: Messi nu e special, nu e deasupra tuturor, decât cu mingea la picior. În rest e un om comun al timpului său, iar timpul său e mic, meschin și a înlocuit valoarea umană cu năucitorul zeu ban. O orgie comercială care n-a lăsat niciun sentiment imaculat.

Era iubire?

Veți spune că nu putea Messi să joace gratis, că nu îi permiteau legile spaniole, de pildă. Dar veți greși - Messi și Barcelona puteau să nu ajungă aici. Au avut ani în care să se lege pe viață înainte de această vară cumplită. Dar au vrut? Ar fi vrut dacă desigur era iubire (s-a mai pomenit la ultimii romantici, un Maldini, un Totti) și nu un oarecare serviciu contractual.

Așa ne-am trezit cu telenovela Leo, lacrima lui Băsescu ieri în Catalunya și zâmbetul aceluiași deunăzi la Paris. Două fețe ale aceleiași monede. Uite că iar am ajuns la bani.

Oameni înaintea vremurilor

În secolul trecut, marii sportivi erau mari pentru că erau și mult înaintea timpului lor, bruscau viitorul și făceau lumea un pic mai îndurabilă, ca Ali. Uite, regretatul Maradona. Avea și o voce, nu doar piciorul stâng. Greșea adeseori, dar își punea și vocea în slujba celor care suferă istoria, de parcă ar fi fost camusian.

În urma lui Messi rămân recorduri, căruțe de goluri și trofee, multe individuale, și nicio idee înaintea sau în contra vremurilor. Un soldat cuminte, disciplinat și supratalentat într-un război deja pierdut. Războiul cu timpurile în care oamenii și locurile erau legați, tinerii aveau rădăcini nu doar aripi și clubul local însemna mândrie și identitate și iubirea nu depindea de jocul bursei. Apuse vremuri când omul încă era om și nu resursă umană.

Cu o dragoste de copil sau de câine

Messi a fost cel mai bun jucător de fotbal pe care l-am văzut în secolul XXI. În prima mea săptămână ca ziarist de presă scrisă am scris un articol care se numea "Noul Messia". Sunt mulți ani de atunci. Leo era încă doar o speranță.

I-am urmărit cariera orbitoare, cu o dragoste sinceră, de copil sau de câine, dorindu-mi mereu să devină cândva măreț. Nu s-a întâmplat. Leo Messi a rămas doar un fotbalist mare, poate cel mai mare. Măreț însă nu a devenit niciodată.