Liga 1

Derby-ul Rapid - FCSB, dominant și la TV! Număr impresionant de telespectatori

+38 Foto
Rapid - FCSB 1-0

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 16 august 2021

Rapid - FCSB 1-0, meciul din Liga 1 care a generat cel mai mare interes în acest început de sezon, a avut parte de o audiență TV deosebită.

A fost 1-0 pentru Rapid în cel mai tare meci al etapei. Autogolul lui Paulo Vinicius a stabilit scorul final al meciului de pe Arena Națională la care au asistat aproximativ 35.000 de oameni.

Câți telespectatori a avut meciul Rapid - FCSB 1-0

Meciul a atras un interes deosebit pentru nivelul partidelor din Liga 1. Potrivit paginademedia.ro, peste 1,1 milioane de români au urmărit meciul pe cele trei posturi care l-au transmis în România: DigiSport 1, Look Sport Plus și Telekom Sport 1. Cei mai mulți, pe DigiSport 1, 854.000, postul RCS RDS fiind primul pe toate segmentele de public în timpul partidei.

194.000 de români au urmărit meciul pe Look Sport Plus, iar alți 71.000 de Telekom Sport.

DigiSport 1 a fost lider de audiență pe segmentul național (854.000 telespectatori), urban (476.000) și comercial (160.000). În ultima categorie, DigiSport 1 a împărțit prima treaptă a podiumului audiențelor cu Pro TV.

Pe segmentul comercial a stat foarte bine și postul Look Sport Plus, cu 58.000 de telespectatori. Astfel, Look Sport Plus a ocupat locul 4 în clasamentul audiențelor.

Rapid, nou record de suporteri la meciul cu FCSB!

35.000 de spectatori cu FCSB - record în ultimele două decenii din postura de gazdă pentru trupa vișinie. Cei mai mulți fani pe care Rapid i-a avut pe teren propriu în acest interval fusese bifat în septembrie 2011.

La foarte scurt timp după ce Arena Națională a fost inaugurată, Rapid a intrat pe noul stadion pentru a juca împotriva lui PSV în grupele Europa League. A pierdut cu 1-3, însă a avut în tribune 21.320 de fani.

După victoria de duminică seara, Rapid a rămas pe locul 2 în Liga 1 și s-a apropiat la doar două puncte de liderul CFR Cluj. Nou-promovata are 5 meciuri fără înfrângere în noul sezon, fără a primi gol în vreunul dintre acestea. FCSB, în ciuda unui început de sezon sub așteptări, rămâne pe locul 4, cu 8 puncte.

VIDEO. Florin Tănase, dezamăgit după înfrângerea cu Rapid: „Nici măcar nu meritam să câștigăm”

>

Citește mai multe știri despre Rapid - FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.