Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

„Hai la Steaua!” » Răspunsul lui Edi Iordănescu: „Trebuie muncă, disciplină și ierarhie”

+38 Foto
Rapid - FCSB 1-0 | Edi Iordănescu, ultima dată antrenor la CFR Cluj, a scris pe Facebook despre partida de pe Arena Națională. Mai mulți urmăritori l-au îndemnat să vină la vicecampioană.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 16 august 2021

Rapid - FCSB 1-0 | Edi Iordănescu, ultima dată antrenor la CFR Cluj, a scris pe Facebook despre partida de pe Arena Națională. Mai mulți urmăritori l-au îndemnat să vină la vicecampioană.

„O atmosferă senzațională de care fotbalul românesc are nevoie. Am văzut ceva extraordinar și la Arad. Felicitări”, a scris Iordănescu pe Facebook. 

„Hai la Steaua!” » Răspunsul lui Edi Iordănescu

Hai la Steaua (n.r. - FCSB), cred că băieții aceștia au nevoie de un antrenor cu calitățile tale. E păcat de ei, au atât talent, dar cred că nu sunt antrenați bine”, i-a scris un urmăritor antrenorului în secțiunea de comentarii. 


Iordănescu a răspuns într-o notă echilibrată: „Chiar au și chiar pot face performanță. Dar pentru asta trebuie muncă, disciplină și ierarhie. Fiecare cu rolul lui!”

În cadrul aceleiași postări au existat și tensiuni între suporterii CSA Steaua și FCSB. „Nu vă mai certați, că de fapt iubiți aceleași culori, dar noi românii am avut talentul să punem cam totul pe butuci în 30 de ani și îmi asum ce spun. 

Cel mai dureros este că văd suporteri împărțiți și prieteni din copilărie care azi se contrazic și care, de fapt, o viață au iubit aceleași culori”, a încercat să-i calmeze antrenorul care a câștigat titlul în ultimul sezon cu CFR, după care a devenit liber de contract.

Gigi Becali, primele critici pentru Dinu Todoran:


Nu am pe cine să pun... M-am interesat, Todoran antrenează bine, dar nu-l ascultă jucătorii. Dacă nu-l ascultă, n-ai ce să faci!

Edi Iordănescu, legat de FCSB

Edi a antrenat-o pe FCSB ca interimar în septembrie 2010, iar între octombrie 2011 și martie 2012 a fost „secund” la formația roș-albastră, sub Ilie Stan. Edi a jucat la juniorii Stelei până la 17 ani, când a trecut la Sportul, în Divizia B. 

Relația lui Edi cu Steaua a început când acesta avea doar 6 ani neîmpliniți. Edi era luat de tatăl său, Anghel Iordănescu, la fiecare meci din Ghencea şi privea meciurile de lângă banca de rezerve.

În ultimii ani, Becali a dorit să-l numească „principal” pe fiul lui Anghel Iordănescu, însă acesta nu accepta imixtiunile patronului. Ulterior, între cei doi a urmat un schimb de ironii.

Cred că Gigi Becali trebuie să dea milităria jos din pod. Au jucători talentaţi, dar numai cu talent nu poţi să câştigi. Trebuie şi muncă şi mai trebuie şi altceva

Anghel Iordănescu, după Rapid - FCSB 1-0

Rapid - FCSB 1-0. Autogolul lui Vinicius, decisiv

Puține ocazii importante în prima repriză. Pănoiu, de la 20 de metri, a vrut să-l testeze pe Vlad, dar mingea s-a dus pe lângă (21). În replică, Florinel Coman și-a încercat norocul de la marginea lui „16”. La fel de neinspirat (26). 

Prima șansă mai periculoasă le-a aparținut gazdelor. Săpunaru, pe respingere, n-a cadrat un „drop” din interiorul careului (29). Câteva secunde mai târziu, Vinicius le-a dat emoții giuleștenilor. Lovitura de cap a brazilianului a trecut la mică distanță de stâlpul din dreapta lui Moldovan.

+38 Foto
Rapid - FCSB, derby pe Arena Națională, foto: Raed Krishan/GSP

Rapidul a intrat în avantaj grație unui autogol. Centrarea lui Belu din dreapta l-a încurcat pe Alex Crețu, care a ratat degajarea. Mingea s-a lovit ulterior de genunchiul lui Vinicius și a intrat în plasă (39). 

FCSB a alergat după egalare în partea secundă, dar a pus rareori poarta adversă în pericol. Coman, Tănase și Moruțan au încercat să desfacă apărarea Rapidului cu acțiuni individuale, în zadar însă. Nici puternicul Mamut nu a fost mai eficient, fiind anihilat perfect de veteranii Săpunaru și Dragoș Grigore.

Finalul a fost unul tensionat, Sefer și Șerban fiind eliminați după un meleu.

Grație acestui succes, Rapid, fără gol primit în acest sezon, urcă pe locul 2, fiind la două lungimi în spatele liderului CFR. FCSB, cu 8p, se clasează pe 4.

Runda următoare, FCSB primește vizita lui Sepsi, în timp ce Rapid se va deplasa în Moldova, pentru confruntarea cu FC Botoșani.

Atmosferă fantastică înaintea reprizei secunde

Horațiu Moldovan, portarul Rapidului, după victoria cu FCSB: „Ne bucurăm din plin”

Citește mai multe știri despre Rapid - FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.