Sporturi   •   Tenis   •   WTA

Naomi Osaka a izbucnit în plâns la Cincinnati, după o întrebare primită la conferință: „Îmi pare rău!”

Naomi Osaka / Captură CGTN Sports Scene

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 17 august 2021

Naomi Osaka (23 de ani, 2 WTA) a oferit un moment emoționant în timpul conferinței de presă pe care a susținut-o la Cincinnati. Nipona a început să plângă atunci când a vorbit despre cutremurul de 7,2 care a provocat daune serioase în Haiti, țara de origine a tatălui ei.

Cutremurul cu magnitudinea de 7,2 pe scara Richter s-a produs sâmbătă, 14 august, la 150 de kilometri vest de capitala statului Haiti, Port-au-Prince, în jurul orei locale 8:30. Conform ultimelor estimări, peste 1.200 de persoane au fost ucise în urma seismului. 

Revenită pe teren după eliminarea prematură suferită la Jocurile Olimpice, acolo unde s-a bucurat de privilegiul de a aprinde Flacăra Olimpică, Naomi Osaka a fost întrebată la conferință despre tragedia din Haiti, o țară cu care japoneza are conexiuni puternice.

Întrebată de cutremurul din Haiti, Naomi Osaka a plâns la conferință


Nipona, care a atras atenția încă de la Roland Garros despre faptul că atitudinea și unele întrebări ale jurnaliștilor îi afectează sănătatea mintală, a părut extrem de emoționată în momentul în care a primit întrebarea despre Haiti. 

Osaka nu și-a putut stăpâni lacrimile, iar jurnalistul i-a cerut scuze: „Îmi pare rău”. Naomi i-a răspuns imediat: „Nu, ești superbun!”. Conferința  a luat o pauză de câteva minute și a continuat ulterior, după ce Naomi a trecut peste momentul incomod. 

Naomi Osaka se implică în ajutorarea victimelor din Haiti

Naomi Osaka mărturisește că va dona toți banii pe care îi va câștiga la turneul de la Cincinnati pentru ajutorarea victimelor cutremurului de 7,2 pe scara Richter din Haiti.


Tatăl lui Naomi Osaka este originar din Haiti, iar jucătoarea de 23 de ani nu a rămas impasibilă în fața cutremurului de sâmăta trecută. Ea a anunțat că toți banii obținuți acolo vor fi donați către victimele cutremurului din Haiti. Osaka poate câștiga la Cincinnati între 15.330 și 255.220 de dolari.

„Sunt pe punctuld e a juca un turneu, iar tot premiul îl voi dona pentru susținerea eforturile de ajutorare pentru Haiti. Știu că sângele strămoșilor noștri este puternic, vom continua să ne ridicăm!”, a scris Osaka pe conturile sale de socializare.

VIDEO Naomi Osaka, în lacrimi la conferința de presă de la Cincinnati

Citește și alte știri din tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.