După jucători și antrenori, pe listă se înscriu și moderatorii TV. Niciunii nu trebuie căinați, fiecare joacă un rol care crede că i se potrivește.
La Gigi și la FCSB, pauzele meciurilor și intervențiile "de după" sunt mai interesante decât meciurile în sine. Aștepți finalul pauzei ca să vezi cele trei-patru schimbări, de obicei adevărate elucubrații tactice, schimbări (așa cum au fost cele din meciul cu Rapid) pe care nu le-ar face nici antrenorul selecționatei urșilor albi din Antarctica, în derbyul local cu selecționata pinguinilor.
Și aștepți vorbele de după meci, la fel cum în timpul războaielor, femeile, îmbrobodite cu baticuri cernite, așteptau să se citească în piața publică lista celor căzuți pe front.
Când jucătorii își ceartă antrenorul
Când un antrenor de carton vine la FCSB, își asumă automat și tratamentul de acolo, devenit deja clasic. El, antrenorul, știe că n-are dimensiunea de a antrena o echipă care-și propune în fiecare an titlul și că e adus doar ca să fie ascultător la meciuri și, eventual, la antrenamente, să comande, fără prea multă convingere, un strămoșesc "5 contra 2".
Jucătorilor li se fâlfâie de antrenor, îl mai și ceartă voalat după meciuri (vezi declarația lui Tănase, cu trimitere directă la Dinu Todoran), iar antrenorul știe că va fi dat afară la un moment dat.
Trambulină spre nicăieri
A te afla la FCSB, fie și pentru o perioadă scurtă de timp, poate fi o rampă pentru viitor. Deși, dacă analizăm mai atent, nici Vintilă, nici Dică, nici Teja, nici Bogdan Andone, nici Petrea n-au făcut vreun salt profesional ieșit din comun după experiența din Berceni.
Iar pe Andronache l-am descoperit (ca secund al lui Iordănescu jr) umblând în patru labe prin vestiarul CFR-ului, turnându-se bere pe el și bucurându-se pentru titlul câștigat de clujeni chiar contra FCSB-ului.
Umilință sub semnătură
La fel și jucătorii. Când vin la FCSB, știu dinainte că vor fi schimbați în minutul 30 sau în cel mai bun caz la pauză, că vor fi desființați în declarațiile patronului, că li se vor rezilia angajamentele, în sertar există întotdeauna și a doua versiune contractuală (s-a scris despre asta) pe care au semnat-o deja, în alb, în momentul venirii.
Mobilul asumării umilințelor e salariul, probabil dublu decât în alte părți, dar și CV-ul, în a cărui interpretare majusculele FCSB încă înseamnă destul de mult. Măcar pe plan intern sau cel mult în iarmaroacele orientale unde ne vindem noi marfa.
Îl avem la telefon pe finanțatorul....
Aceasta e fraza care zgârie cel mai amenințător auzul. Luni, după înfrângerea din meciul cu Rapid, Becali a fost mitocan cu Ioana Cosma, la ProX. La final i-a spus moderatoarei să nu-l mai sune niciodată. Lucru care în mod cert nu se va întâmpla.
După o "răceală" de câteva zile, legăturile telefonice cu Palatul se vor relua. La pupitru cu aceeași Ioana, cu Mironică, sau dincolo, la Digi, cu Radu Naum sau cu Vali Moraru. Nu întotdeauna "sunarea lui Gigi" e o opțiune a moderatorilor, mai degrabă e o alegere editorială a postului.
Apelul la Gigi e o esență a instituției respective de presă, o chestiune care se stabilește în ședința de sumar. Riscul ca patronul să fie necioplit în direct e estompat de avantajele de rating. Ca și la cei "din iarbă", e tot ceva asumat.
Așa cum mi-am asumat și eu riscul de a fi, poate, necolegial, dar de a spune aceste lucruri verde în față.
{{text}}