International   •   Campionate   •   NORVEGIA

Orgie cu 7 femei în vestiare și pe terenul de joc: „O să ne ia ani buni să reparăm imaginea clubului”

Stadionul Sk Brann, foto: brann.no

Articol de Aurelian Botezatu   —  marţi, 17 august 2021

Împotriva unuia dintre cei 12 jucători de la SK Brann implicați în petrecerea urmată de sex care a avut loc la stadionul din Bergen a fost depusă o acuzație de viol!

SK Brann, unul dintre cele mai vechi cluburi ale Norvegiei, înființat în 1908, și aflat acum pe ultimul loc în campionat după 15 etape, este scuturat în aceste zile de un scandal monstru. 

Plângere după orgia jucătorilor de la SK Brann

Săptămâna trecută, miercuri, mai mulți jucători au petrecut la stadion, iar în timpul nopții au invitat și femei. Ei ar fi folosit vestiarele și chiar terenul de joc pentru sex până spre 5 dimineața, când au plecat acasă. 


Cheful a fost surprins pe camerele-video, iar conducerea a încercat joi să rezolve problema în spatele ușilor închise. Lucrurile s-au precipitat însă vineri, când la poliție a fost înregistrată o plângere împotriva unuia dintre jucători, acuzat de viol! 

„Zero încredere"

„Noi am încercat să facem lumină, însă în urma noilor informații apărute a trebuit să lăsăm autoritățile să-și facă datoria. Polițiștii sunt cei mai în măsură", a comentat antrenorul Erik Horneland, dezamăgit de situația în care a ajuns clubul: 

„Unii n-au nici cel mai mic respect pentru reguli și ceea ce așteptăm de la jucători. Și nu e prima oară când la stadion are loc o asemenea petrecere. O să ne ia ani buni să reparăm imaginea clubului. Suntem o grupare importantă, lumea ar trebui să fie mândră de noi, ori acum am ajuns la zero încredere!". 


Un singur suspect? 

Poliția a preluat înregistrările și a identificat 12 jucători și 7 femei implicați în orgia de la arenă. Iar fotbalistul acuzat de viol, deși neagă totul, va fi considerat "suspect" până la încheierea anchetei.

Vom asista poliția în cadrul anchetei declanșate. Cerem scuze oricărei persoane care a avut de suferit și de distanțăm de orice act criminal dacă acesta a avut loc

- Vibeke Johannesen, manager general SK Brann

Pedepsiți de fani: „Rușine, SK!" 

În week-end, SK Brann a jucat în campionat, 3-2 cu Sandefjord. Însă fanii au refuzat să-i încurajeze pe jucători în primele 19 minute. Totodată, ei au afișat și un banner pe care scria „Rușine, SK!". Portarul Mikkel Andersen și mijlocașul Kristoffer Barmen au refuzat să joace, acuzând o „oboseală psihică", iar la final, mulți dintre protagoniștii de la SK au părăsit terenul în lacrimi.

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.