Deși Dinamo a fost învinsă luni de CS Mioveni, 0-1, suporterii sunt în continuare alături de echipă.
„Câinii” vor să-i susțină pe jucătorii lui Dario Bonetti și la meciul de la Ovidiu, cu Farul, de vineri (ora 21:30).
Fanii lui Dinamo, coadă la bilete pentru meciul cu Farul
Suporterii lui Dinamo au venit încă de azi la casa de bilete din Constanța pentru a cumpăra tichete.
Fanii au venit încă de dimineață la casă, dar au constatat că această era închisă. Suporterii au decis să nu plece, deși vânzare de bilete către dinamoviști fusese întreruptă.
După o oră de așteptare, vânzarea s-a reluat, după mai multe insistențe chiar ale suporterilor Farului. Fiecare dinamovist își poate cumpăra doar câte două bilete, la tribună.
PCH: „Vineri, nimeni la muncă”
Azi, Peluza Cătălin Hîldan a postat pe contul de facebook un mesaj prin care îi îndemna pe fani să achiziționeze cât mai multe bilete.
„Vineri, nimeni la muncă! Cu toții la Constanța! Noi nu avem voie să cedăm! Revenim în curând cu detalii despre întâlnirea de pe plajă, teste, bilete. Mergem înainte, fără scuze!”, a fost comunicatul emis de PCH
Iuliu Mureșan: „Jucătorii să fie ca fanii”
În această dimineață, la GSP LIVE, Iuliu Mureșan a transmis că și-ar dori ca jucătorii lui Bonetti să fie precum fanii, prezenți la fiecare meci din acest sezon în număr mare.
„ E o înfrângerea grea. Ar fi trebuit să câștigăm. Era un meci cu o nou promovată. Ar fi fost bine dacă ne-am fi câștigat și acest meci de acasă. Așa, din cinci partide am câștigat două și am pierdut trei. Nu sunt mulțumit de ce s-a întâmplat aseară, dar nici nu pot fi supărat. Jucătorii au dat totul. Dacă vor lua mai mult de la galerie, ar fi fantastic”, a spus Iuliu Mureșan, administratorul special al lui Dinamo.
{{text}}