Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Cosmin Olăroiu crede că nu e dorit la FCSB: „Ar mai putea lucra Gigi cu mine?” + Poveste-șoc cu „Becali al Chinei”

Cosmin Olăroiu (52 de ani) crede că Gigi Becali (63 de ani) nu ar mai accepta să colaboreze cu el.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 17 august 2021

Cosmin Olăroiu (52 de ani) crede că Gigi Becali (63 de ani) nu ar mai accepta să colaboreze cu el la FCSB. 

Gigi Becali a făcut un pas în spate și e decis să aducă un antrenor cu nume la FCSB. Cosmin Olăroiu a fost marea lovitură încercată de finanțator. Între timp, acesta s-a reorientat către Edi Iordănescu, pe care l-ar fi convins să accepte oferta.

Cosmin Olăroiu: „Ar mai lucra Gigi Becali cu mine?”

Întrebat dacă ar mai putea colabora cu Gigi Becali, Olăroiu a replicat: „Păi ar mai putea lucra Gigi Becali cu mine? Cam asta e întrebarea… Nu știu dacă ar putea. Acum sincer, n-ai de unde să știi. Și să știi, am întâlnit de-a lungul vieții petrecute în fotbal fel și fel de președinți. 


Apoi, am experiența altor antrenori cu care am discutat și mi-au povestit fel și fel de chestii. Și președinții sunt, în general, more or less, cam aceeași peste tot”, a spus Olăroiu, conform Playsport

Cosmin Olăroiu, poveste cu varianta din China a lui Gigi Becali 

Cosmin Olăroiu a pregătit-o pe Jiansu Suning între martie 2018 și finalul lui 2020. Antrenorul român a cucerit titlul, cea mai importantă performanță din istoria clubului, dar nu s-a putut bucura de performanță. Echipa s-a desființat câteva luni mai târziu.

Am pierdut un meci în China, a doua zi a venit președintele: „Trebuie să iei măsuri foarte drastice, trebuie dați afară căpitanul de echipă, un fundaș, să aibă disciplină, echipa să aibă presiune, echipa e relaxată”.



După care a văzut că nu m-a convins, m-a chemat a doua zi: „Cine e următorul căpitan?”. Și i-am zis: „Tot ăla!”. „Bine, mă, zi-mi alt căpitan”. „Tot ăla o să fie!”. A început, ne-am certat pe acolo, că de ce nu am făcut o listă cu jucătorii de care aveam nevoie. I-am zis: „Dacă te cerți cu mine, ai greșit persoana”

- Cosmin Olăroiu


VIDEO Cosmin Olăroiu: „Gigi Becali nu-ți impune să faci, doar ți-o spune în așa fel încât tu să înțelegi că trebuie să faci lucrul ăla"

Cum a revenit Olăroiu la FCSB acum un deceniu

Exact această situație a avut loc în urmă cu 10 ani. În returul sezonului 2010-2011, FCSB era la pământ. Ajunsese pe locul 6 în campionat, cu 3 etape înainte de final, și risca să rateze până și un loc de cupă europeană. Atunci, antrenor era Sorin Cârțu, care fusese instalat de curând, în locul lui Lăcătuș.

Echipa arăta extrem de rău, iar Olăroiu l-a sunat pe Gigi și s-a oferit să o preia în acel final de sezon. Becali a dat curs imediat propunerii, l-a concediat pe Cârțu, dar Olăroiu n-a putut să și conducă echipa de pe bancă fiindcă semnase deja cu Al Ain, în Emiratele Arabe Unite. Staff-ul său, în frunte cu Cătălin Necula, era prezent pe bancă, însă antrenamentele, strategia de meci erau făcute de Oli.

Rezultatele au fost incredibile! În ultimele 3 etape s-au făcut 7 puncte, inclusiv cu o victorie pe terenul CFR-ului, 3-1, și FCSB a terminat pe 5, loc european. Mai mult, Olăroiu a adus și un trofeu. A calificat echipa în finala Cupei, după 1-1 la Brașov, în returul semifinalelor, fusese 0-0 în Ghencea, iar în finală a reușit să treacă de marea rivală Dinamo, scor 2-1.

Citește și alte știri despre FCSB: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.