Dinamo Kiev a cedat primele puncte în campionat tocmai în fața ultimei clasate Inhuleț (1-1) și secundul Emil Caras abia așteaptă ca Mircea Lucescu să revină la echipă.
Dinamo Kiev a făcut primul pas greșit în campionat, 1-1 cu ultima clasată Inhuleț!, după trei victorii consecutive. A pierdut primul loc, rivala Șahtior Donetsk s-a apropiat la un punct, iar secundul Emil Caras abia așteaptă ca Mircea Lucescu să revină la echipă. "Îl așteptăm, joi sau vineri am înțeles. Se simte mai bine", a comentat Caras, la final.
Dinamo Kiev e în dificultate fără „Il Luce” pe bancă
Lucescu s-a operat recent pentru eliminarea unui chist. Ieșit la un moment dat din spital, antrenorul în vârstă de 76 de ani le-a făcut câteva vizite jucătorilor la baza de pregătire, a asistat și la două meciuri, din tribună, însă apoi a trebuit să se concentreze asupra procesului de recuperare.
Dinamo a intrat miercuri în impas și pentru că adversarul a pus autobuzul în poartă. "S-au apărat supranumeric, foarte bine organizat și au contraatacat tăios. Am avut multe faze fixe, dar n-am reușit să le materializăm.
Iar după ce am marcat, ne-au egalat repede, n-am apucat să ne stabilizăm jocul", a analizat Caraș, care-l așteaptă pe Luce "ca să pregătim cum se cuvine următorul meci".
Trebuie să analizăm foarte bine acest meci. Adversarului i-am făcut viața ușoară. Prea ușor s-a pătruns în careul nostru, prea ușor au tras la poartă. Noi n-am fost acolo
Emil Caras, secund Dinamo Kiev
Recent, Mircea Lucescu, 76 de ani, a fost supus unei ușoare intervenții chirurgicale. Motivul a fost dezvăluit de presa ucraineană: „După partida cu Veres, Lucescu a fost la spital pentru un control mai detaliat. A fost supus unei intervenții chirurgicale, iar operația a reușit”.
10 puncteare Dinamo Kiev în clasament. Două mai puțin decât liderul Desna și unul peste rivala Șahtior. E pe locul 2
9-2e golaverajul lui Dinamo, exact același cu al liderului Desna
{{text}}