Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Informație-șoc » CFR ar fi încercat să-l deturneze pe Iordănescu: „Edi nu semnase cu FCSB! E om de cuvânt, altfel era la Cluj”

Edi Iordănescu a câștigat primul titlu al carierei alături de CFR Cluj / Sursă foto: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 19 august 2021

Vivi Răchită (51 de ani), fost fundaș la Petrolul și Steaua, a lansat o ipoteză incredibilă: CFR Cluj ar fi încercat să-l deturneze pe Edi Iordănescu din drumul către FCSB! În vară, „feroviarii” au bătut palma cu Șumudică la scurt timp după ce acesta aproape că ajunsese la o înțelegere cu Becali. 

Deși oficialii lui CFR Cluj au emis un comunicat în care dau asigurări că nu s-a pus problema demiterii lui Marius Șumudică, aceștia sunt contraziși de Valeriu Răchită. Într-o emisiune televizată, fostul fundaș a vorbit despre discuțiile care ar fi avut loc în spatele ușilor închise după rușinea trăită de CFR Cluj cu Steaua Roșie Belgrad (0-4). 

Vivi Răchită: „Un conducător al CFR-ului a încercat să-l deturneze pe Edi de la FCSB spre CFR”

„Ştii care a fost zvonul de ieri? Că, după dezastrul de la Belgrad, un conducător al CFR-ului a încercat să-l deturneze pe Edi de la FCSB spre CFR. Şi este veridic, s-a discutat într-un cerc restrâns. Pentru că nu semnase cu FCSB. 


Edi, fiind un om de cuvânt, îşi dăduse acordul şi a spus: «Chiar dacă nu am semnat, ne-am înţeles, mâine voi semna contractul şi nu mă întorc la CFR»”, a declarat Valeriu Răchită, la Look Sport Live

Edi Iordănescu la CFR Cluj: de la locul 3 la campioana României

În toamna anului trecut, CFR l-a numit "principal" în locul lui Dan Petrescu după ce se jucase o treime din sezonul regulat. CFR era pe locul 3, la 6 puncte în spatele FCSB-ului și la 4 de Craiova. Iordănescu a redresat situația, a intrat de pe locul 2 în play-off, după care a câștigat campionatul. 

În plus, a luat și Supercupa, disputată în aprilie împotriva FCSB-ului. Apoi a decis să nu mai continue.


Edi Iordănescu, peste Hagi și Șumudică!

Edi Iordănescu, noul antrenor de la FCSB, are cifre foarte bune în Liga 1. Doar Laurențiu Reghecampf îi e superior, dar el îi devansează pe Marius Șumudică și Gheorghe Hagi.

După mai bine de 5 ani, Gigi Becali alege să apeleze la un antrenor cu CV pentru a-i oferi echipa. Edi Iordănescu vine nu doar cu trofee câștigate și cu experiență ca "principal", și cifrele lui în Liga 1 sunt foarte bune.

Dintre toți ceilalți 15 antrenori, unul singur îi e superior. E vorba despre Laurențiu Reghecampf, mai ales grație primului mandat la FCSB, între 2012 și 2014, când FCSB a dominat autoritar întrecerea internă. În rest, Edward e peste celelalte nume cu mare greutate, în frunte cu Șumudică și Gică Hagi, dar și peste Marius Croitoru, un antrenor care s-a remarcat în ultimii 2 ani. Citește aici o analiză completă despre venirea lui Iordănescu pe banca FCSB-ului!

VIDEO A trădat Edi Iordănescu venind la FCSB? Opinia sinceră a lui Iosif Rotariu

Citește și alte știri de actualitate:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.