Fotbal   •   Liga 1   •   PROGRAM

Le-au făcut pe plac fanilor dinamoviști! LPF a modificat programul etapei a 7-a din Liga 1

Programul etapei a 7-a din Liga 1

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 20 august 2021

Liga Profesionistă de Fotbal a făcut modificări în programul etapei cu numărul 7 din Liga 1.

Runda va începe vineri, 27 august, cu meciul dintre FC Voluntari și Chindia Târgoviște, programat la ora 18:00. Al doilea meci al zilei, este întâlnirea dintre FCU Craiova și Farul Constanța.

Meciul Dinamo - FC Argeș a fost reprogramat pentru sâmbătă, ora 18:00, asta după ce suporterii alb-roșii au organizat un protest în miezul nopții la sediul Digi din cauză că Dinamo juca doar în zilele de luni și vineri. Inițial, meciul „câinilor” fusese programat pentru vineri, de la 21:00.

Fanii s-au strâns în fața sediului RCS & RDS și au afișat un banner acid: „În goana voastră nebună după bani și audiență / Ați uitat adevărata esență, fotbalul crește prin prezență. Cu toții la Constanța!”.


Tot sâmbătă se va juca meciul dintre Rapid și CSU Craiova, pe Arena Națională, în timp ce duelul dintre CFR Cluj și FCSB se va juca duminică seară, la Cluj, de la ora 21:00.

Etapa se încheie luni, 30 august, cu meciul dintre Gaz Metan și UTA Arad.

Program integral etapa 7 Liga 1

  • Vineri, 27 august: FC Voluntari - Chindia Târgoviște (ora 18:00)

    FC U Craiova - Farul Constanța (ora 21:00)
  • Sâmbătă, 28 august: Dinamo București - FC Argeș  (ora 18:00)

    Rapid București - Universitatea Craiova (ora 21:00)
  • Duminică, 29 august: Sepsi OSK Sf. Gheorghe - FC Botoșani   (ora 18:15)

    CFR 1907 Cluj - FCSB (ora 21:00)
  • Luni, 30 august: Academica Clinceni - CS Mioveni  (ora 18:00)

    Gaz Metan Mediaș -  UTA Arad (ora 21:00)

Dinamo și Clinceni împart stadionul

Academica efectuează lucrări importante la arena din Clinceni. A fost nevoită să caute un nou stadion pentru meciurile de pe teren propriu din perioada următoare, iar varianta aleasă este stadionul Dinamo. Iar primul meci va fi cel cu Mioveni, la 2 zile după ce Dinamo joacă cu FC Argeș.

Gazonul din Clinceni, în reparații

Adrian Budeanu, primarul din Clinceni, a vorbit despre lucrările de la stadionul din Clinceni, într-un interviu acordat Gazetei: „Gazonul din Clinceni este deplorabil. Au început deja lucrările pentru drenaj și încălzire a gazonului. Am profitat și de faptul că se va întrerupe campionatul pentru meciurile naționalei din septembrie".

Citește alte știri despre fotbalul din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.