Opinii

Mihai Rotaru, ficțiunea polițistă și realitatea dură

Articol de Alin Buzărin  —  sâmbătă, 21 august 2021

Patronul oltean a vorbit la Digi Sport despre ”acte criminale” comise la adresa echipei sale, cu complicitatea arbitrilor. În romanul său polițist fotbalul oltenilor nu apare nici măcar ca personaj secundar

Rodica Ojog Brașoveanu și Haralamb Zincă s-au călătorit din lumea asta de ceva vreme, așa că n-au avut parte de o inepuizabilă sursă de inspirație: crimele săvârșite pe teren împotriva fotbaliștilor olteni. Ce Minerva Tutovan, ce locotenent Azimioară, ce maior Lucian! Fleacuri!

Investigatorul e Mihai Rotaru, cu sprijinul imaginilor tv! Victime inocente sunt Bancu, Screciu, Fedele. De menționat însă că atât subiectul, cât și personajele, sunt de interes local. Hercule Poirot, Comisarul Maigret sau Sherlock Holmes joacă mereu în Liga Campionilor, nu se împiedică de FK Laci în Conference League!

Personaje și indicii

Craiova a jucat (și a pierdut) la Arad sâmbăta trecută, iar Mihai Rotaru a ieșit la rampă abia joia următoare, pe înserat. Probabil că ancheta i-a luat timp. Urme, amprente, analiza firelor de păr.

Într-o carte a Rodicăi Ojog Brașoveanu, criminalul se dezvăluie practic singur prin aceea că purta mereu pantofi fără șireturi. Ceea ce înseamnă că era un ins masiv chiar gras, fiindu-i greu să se încheie la încălțări aplecându-se peste stomac.

Indiciile lui Mihai Rotaru se vor a fi și mai limpezi. Cotul lui Roger în dantura sănătoasă, oltenească, a lui Ncușor Bancu. Agresiunea lui Hora asupra lui Screciu, un atentat la Fedele și un posibil penalty asupra căruia criminaliștii încă mai studiază.

Complice, arbitrul Cojocaru, agent dublu, mână-n mână cu răufăcătorii. Haralamb Zincă ar fi adăugat și că acest complice e de fapt un fost torționar nazist, deghizat acum în popă, învățător sau cam așa ceva.

De fapt, subiectul e altul

Complet de acord cu Mihai Rotaru și mare parte din acțiunea thrillerului său, inspirat gradată până la oprirea răsuflării cititorului. Roger l-a ars mârlănește pe Bancu, trebuia clar eliminat! La Hora probabil că ajungea și un "galben", că doar nu vorbim despre criminali arădeni în serie.

Dar tot căutându-l pe adevăratul Jack Spintecătorul printre cei de pe malul Mureșului, patronul oltean scrie un roman polițist îndoielnic, într-un moment în care cititorii așteptau o tragedie, o poveste tristă, despre Laci, despre doar 6 puncte din 15 posibile, eventual cu tente istorice, din trecutul nu foarte îndepărtat, marcat de Lokomotiv Tbilisi.

Alibiuri

E o artă și asta. Aceea de a fi zgomotos pentru ceva, când de fapt în propoziție se vorbește despre cu totul altceva. Numai unii dintre cititori iau manevra ca pe o piruetă executată cu mare inspirație, cei mai mulți închid cartea după doar câteva pagini, dezamăgiți că nu citesc ceea ce-și doreau.

Dovada că la CS Universitatea se scrie neinspirat și neatractiv sunt cei doar 3-4 mii de oameni din tribune de la meciurile cu Argeșul și cu Botoșaniul. După întâlnirea de la Arad cu Jack Spintecătorul, probabil că astăzi, cu Gaz Metan, vor fi și mai puțini. Se va spune că e cald, că e perioadă de concedii, alibiuri se găsesc mereu, nu doar în romanele polițiste, ci și în viața de zi cu zi.

Mihai Rotaru FOTO Răzvan Păsărică / sportpictures.eu

Vinovată e victima

Slaba participare a publicului oltean, și așa văduvit de pandemie să-și vadă pe viu favoriții vreme de un an și jumătate, trebuie interpretată altfel. Acum doi ani, la aceste meciuri nesărate cu Argeșul, cu Botoșaniul sau cu Gazul ar fi fost măcar zece mii de oameni în tribune.

Acum sunt doar o treime din atât, cel mult o jumătate. Cu exact atât a scăzut interesul față de o echipă care nu joacă nimic, nu e în stare să treacă de gruzini sau de albanezi și se plânge ca o babă de agresiunea unor criminali în serie, asociați în vederea săvârșirii de infracțiuni față de victimă, care în teorie ar trebui să arate ca o echipă de fotbal. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.