Liga 1

Conducerea lui Dinamo susține că Paul Anton revine cu FCSB, legenda clubului are altă părere: „Vă spun că nu mai joacă”

Paul Anton, Dinamo

Articol de Gazeta Sporturilor  —  sâmbătă, 21 august 2021

Dănuț Lupu (54 de ani), fost jucător la Dinamo, crede că Paul Anton (30) nu va mai juca pentru „câinii roșii”, deși administratorul special Iuliu Mureșan spune că mijlocașul va reveni pe teren la meciul cu FCSB (pe 11 septembrie). 

Titular în prima etapă, la meciul cu FC Voluntari, scor 3-2, Paul Anton a fost schimbat în minutul 64 și de atunci nu a mai jucat pentru Dinamo. Mijlocașul de 30 de ani a acuzat probleme medicale, iar în timpul în care a lipsit de pe teren a încercat să plece liber de la Dinamo, dar CNSL i-a respins memoriul.

Dănuț Lupu, ipoteză-șoc pentru Dinamo: „Anton nu mai joacă”

În acest context, fostul mare jucător Dănuț Lupu crede că Anton nu va mai juca în tricoul lui Dinamo.

„Părerea mea e că Anton nu va mai juca la Dinamo. Mi-aș dori să aibă puterea să revină, dar după ceea ce i s-a întâmplat și cunoscându-l puțin, nu cred că va mai juca”, a spus Lupu, la Pro X.

Totuși, fostul fotbalist este contrazis de Iuliu Mureșan, administratorul special al clubului alb-roșu. La „DigiSport Matinal”, Mureșan a spus că „Paul Anton va intra sigur la meciul cu FCSB, nu știu dacă la meciul cu Argeș. De câteva zile se antrenează cu echipa, sperăm foarte mult în revenirea lui, va da experiență acolo la mijloc, o să îl caute jucătorii cu privirea și pasele”.

Dănuț Lupu: „Dinamo are nevoie de 4-5 jucători cu experiență”

Totodată, Lupu consideră că dinamoviștilor le lipsesc jucătorii cu experiență pentru a avea mai mult succes în acest început de sezon. Antrenorul Dario Bonetti se bazează pe un lot tânăr, cu foarte mulți jucători lipsiți de experiență, promovați de la echipa secundă.

„Dinamo are copii care promit foarte mult, dar nu cred că are cineva răbdarea necesară ca Dinamo să crească acești copii. Lângă acești copii le-ar trebui cel puțin 4-5 jucători cu experiență, de care Dinamo nu dispune momentan. Dinamo a avut astfel de jucători, dar i-a lăsat să plece!

Răuță și Steliano Filip sunt jucători care mai mult distrug decât construiesc. Adică sunt jucători de faza de apărare, nicidecum de faza de atac.

Trebuie să fim realiști, copiii de la Dinamo trebuie să crească lângă jucători cu experiență. E foarte greu așa, toată lumea joacă pe forță, iar acești copii au probleme aici”, a adăugat Lupu, la Pro X. 

Conducerea lui Dinamo ar dori să aducă jucători, dar clubul are o interdicție la transferuri dictată din cauza datoriilor către foștii jucători. Detalii despre cum încearcă Dinamo să soluționeze problema, AICI

CV Dănuț Lupu

  • Născut: 27 februarie 1967 (54 de ani)
  • Post: mijlocaş central
  • A jucat la: Dunărea Galaţi (1985-'87), Dinamo (1987-'90, 1995–'97, 2000–'01), Panathinaikos (1990–'91), Korinthos (1991–'93), OFI Creta (1993–'94), Rapid (1994, 1995, 1997-'00), Brescia (1994–'95), Laminorul Roman (2000-'01) şi Tzafirim Holon (2001)
  • Are în palmares două titluri (Dinamo 1989 şi Rapid 1999), Cupa României (Dinamo 1990), Supercupa României (Rapid 1999), Superliga (Grecia, Panathinaikos - 1991)
  • 14 selecţii pentru „naţională”, prezent la CM 1990

Citește mai multe știri despre Dinamo:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.