Sportivii se vor afla sub incidenţa legilor dure din China.
Sub presiunea evenimentelor, şefii comitetelor olimpice s-au reunit acum cîteva zile la Beijing. Preşedintele Jacques Rogge a comunicat faptul că toţi cei care vor participa la Olimpiada din august vor trebui să respecte legile antipropagandă ale ţării gazdă. “Atleţii care vor purta însemne pro-Tibet în timpul Olimpiadei riscă să fie expulzaţi de către autorităţile chineze”, a spus şeful CIO.
“Nu ştiu cînd se va termina criza protestatarilor. Atleţii îşi pot exprima opţiunile politice în public, dar nu pot face propagandă în timpul întrecerilor”, a subliniat Rogge.
Acelaşi lucru e susţinut şi de reprezentanţii COSR. “Fiecare e liber să facă ce vrea în afara arenei. Dar cînd face parte din delegaţia olimpică, va trebui să lase acasă politica”, a declarat Ioan Dobrescu, secretarul general al COSR.
Unii sportivi români, foşti sau actuali, au opinii politice în legătură cu criza din Tibet, alţii nu. Unii nu vor deloc să comenteze.
116 zile mai sînt pînă la Olimpiadă
Szabo a fost contactată de protibetani
Gabriela Szabo (foto), fostă campioană olimpică şi mondială, a fost contactată de organizaţii protibetane din ţară, dar le-a refuzat. “Au vrut să mă coopteze, dar le-am spus că între sport şi politică aleg sportul”, a spus ieri atleta. Aceasta consideră că torţa olimpică simbolizează pacea şi toleranţa şi dacă traseul flăcării ar fi trecut prin România, ar fi fost onorată să o poarte. “Asta nu înseamnă că aprob ce se întîmplă în Tibet. Drepturile omului trebuie respectate peste tot în lume”.
“În anul olimpic, în timpul Jocurilor Olimpice, oamenii sînt mai toleranţi, conflictele din lume ar trebui să înceteze”
GABRIELA SZABO campioană olimpică
“Eu mă gîndesc doar la treaba pe care o am de făcut, să joc cît mai bine şi să demonstrez că această calificare nu a fost o întîmplare”
ELIZABETA SAMARA jucătoare de tenis de masă
“Sportivii nu au nici o vină pentru ce se întîmplă în Tibet”
ANDREEA RĂDUCAN campioană olimpică
“Nu sînt de acord cu cei care spun să nu discutăm despre Tibet. Trebuie să ştii ce se întîmplă în jurul tău, să ai atitudine”
OCTAVIAN BELU preşedinte ANS
Precedent
Pentru un gest politic, sîrbul Cavic a fost amendat cu 7.000 de euro şi eliminat de la restul întrecerilor din cadrul CE de înot, desfăşurate în luna martie la Eindhoven (Olanda). Sportivul, care a cîştigat medalia de aur şi a realizat record european în proba de 50 metri fluture, a urcat pe podium îmbrăcat cu o bluză de trening pe care era inscripţionat textul “Kosovo e Serbia” (foto).
Ca acum 40 de ani!
Americanii Tommie Smith şi John Carlos, care au cucerit aurul, respectiv bronzul, în cursa de 200 metri din cadrul JO din Mexic, din 1968, au intrat în istoria sportului mondial prin gestul lor de la premiere. Cei doi au urcat pe podium descălţaţi şi cu pumnul ridicat şi îmbrăcat cu o mănuşă neagră în semn de protest împotriva încălcării drepturilor persoanelor de culoare. CIO a luat poziţie imediat şi a cerut suspendarea celor doi sportivi din delegaţia SUA şi expulzarea din Satul Olimpic.
“Boicotul nu are efecte”
Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, Octavian Belu, respinge ideea de boicotare a JO de la Beijing. “De ce o micuţă gimnastă ar trebui făcută vinovată de o problemă istorică, nerezolvată de 50 de ani? Nu li se poate cere sportivilor să rezolve o problemă istorică foarte complexă”, a declarat ieri şeful ANS. Acesta a reamintit de boicotarea Olimpiadelor de la Moscova şi de la Los Angeles, competiţii la care România a participat. “Am fost şi nu am văzut efecte evidente ale boicotului nici măcar pe termen scurt”.
{{text}}