Mihai Iosif (46 de ani), antrenorul lui Rapid, este deranjat de faptul că nu se poate prezenta la interviurile de la finalul meciurilor, din moment ce nu figurează ca „principal” în acte.
După victoria de la Botoșani obținută de echipa sa, scor 2-0, Mihai Iosif nu s-a prezentat la flash-interviu. În locul său a mers Adrian Matei, antrenorul secund al clubului. În schimb, Iosif a oferit declarații pentru Rapid TV.
Acesta a părut iritat de decizia FRF, care-l impedică să ofere indicații și să meargă la interviuri, acțiuni specifice antrenorilor principali. Mihai Iosif nu deține licența Pro, astfel că nu poate fi „principal” în acte.
Mihai Iosif, iritat după FC Botoșani - Rapid: „Asta e societatea în care trăim”
„Sunt foarte fericit, e al 6-lea meci în care nu am luat gol. Am câștigat cu atâția oameni cu noi, suntem fericiți cu toții. Nu am comentat vreodată prea mult arbitrajul, dar sunt niște lucruri care mă depășesc. Stau zi de zi la antrenamente, doar pentru a mi se spune apoi să stau jos. În fine, asta e societatea în care trăim. Nu sunt un om care să stea cu capul plecat, să merg în genunchi. Voi privi cu pieptul în față.
Cred că am făcut o partidă extraordinară, băieții merită toate laudele de pe lume, nu știu ce să le mai dau. Tot le promit câte ceva, dar deja m-au nenorocit. Le-aș da tot ce am mai bun pentru felul cum joacă și în care răspund la ceea ce discutăm.
Le mulțumesc din tot sufletul suporterilor. Am spus-o, noi jucăm mereu în 12. S-a creat o emulație cum nu știu dacă a mai fost vreodată la acest club. Tragem toți la aceeași căruță, este ceva care vine din suflet, pentru că suntem originali.
Noi suntem Rapid, asta trebuie să știe toată lumea. Nu ne dăm în spatele nimănui. Acum am venit să cucerim Moldova și am cucerit-o. Ce nu au reușit turcii, am reușit noi”, a declarat Mihai Iosif.
Șeful Școlii de Antrenori a deschis procese împotriva antrenorilor fără licență Pro
Șeful Școlii de Antrenori a deschis 4 procese la Comisia de Disciplină, împotriva lui Croitoru, Poenaru, Iosif și Prepeliță, acuzând că oferă indicații deși n-au calitate de antrenori principali.
„Vă solicităm să dispuneți deschiderea procedurii disciplinare pentru eventuala încălcare a prevederilor regulamentare privind nerespectarea funcțiilor din cadrul staff-ului tehnic sau exercitarea atribuțiilor de antrenor principal de către persoane care nu dețin calificările necesare”.
Pasajul face parte din sesizarea pe care Școala de Antrenori a FRF a făcut-o către Comisia de Disciplină și Etică. Documentul cuprinde 4 nume de tehnicieni care în momentul de față conduc formații din Liga 1 deși nu dețin licența Pro: Mihai Iosif (Rapid), Marius Croitoru (FC Botoșani), Ilie Poenaru (Clinceni) și Andrei Prepeliță (FC Argeș) - detalii, pe larg, AICI.
Rapid a intrat în istoria Ligii 1!
Rapid a ajuns la 6 meciuri fără gol primit în Liga 1. Record pentru campionatul românesc.
Sezonul trecut, Rapid a prins in-extremis play-off-ul de Liga 2, a reușit apoi să promoveze, iar acum face un sezon nesperat de bun!
Cu o susținere masivă din partea fanilor, elevii lui Mihai Iosif au păstrat poarta intactă în primele 6 runde ale stagiunii.
Record absolut! Niciodată în istoria Ligii 1 nu a existat o echipă cu un astfel de bilanț în startul campionatului.
Rapid în Liga 1, stagiunea 2021/22:
- 1-0 vs. Chindia
- 2-0 vs. CS Mioveni
- 0-0 vs. Farul
- 1-0 vs. Argeș
- 1-0 vs. FCSB
- 2-0 vs. Botoșani
{{text}}