Fotbal   •   Liga 1   •   REGULAMENT

Răspunsul Federației Române de Fotbal după scandalul privind antrenorii fără licență

Marius Croitoru

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 23 august 2021

FRF a oferit un comunicat după ce în urma meciului de aseară dintre FC Botoșani și Rapid, cei doi antrenori, Marius Croitoru și Mihai Iosif nu au nu au dat declaraţii deoarece nu au licenţă de antrenori principali.

  • Mihai Iosif (Rapid), Marius Croitoru (FC Botoșani), Andrei Prepeliță (FC Argeș) și Ilie Poenaru (Academica Clinceni) sunt cei 4 antrenori din Liga 1 fără Licență Pro.
  • Cei patru riscă între 4 şi 6 etape de suspendare dacă dau indicaţii în timpul meciurilor, plus amenzi între 6.800 de lei şi 13.570 de lei pentru că nu au Licenţă PRO şi activează la echipe din Liga 1.

Federația Română de Fotbal a făcut unele precizări pe marginea acestui subiect, anunțând prin intermediul unui comunicat că nu are de gând să elimine sancțiunile pentru antrenorii care nu au licența PRO, dar dau indicații de pe marginea terenului.

Pot da instrucțiuni în timpul jocului doar Directorul Tehnic, antrenorul principal sau antrenorul secund. În cazuri excepționale (de ex. antrenorul principal și antrenorul secund sunt suspendați) antrenorul de portari va avea dreptul de a da instrucțiuni în timpul jocului. 


Prin decizia Comitetului Executiv FRF din 19 iulie 2021 s-a aprobat ca sesizarea Comisiei de Disciplină și Etică a FRF cu privire la nerespectarea funcțiilor din cadrul staff-ului tehnic sau exercitarea atribuțiilor de antrenor principal de către persoane care nu dețin calificările necesare să se efectueze de către Școala Federală de Antrenori (SFA) sau de către delegatul de joc. 

Până în prezent, de la startul ediției 2021-2022 a Ligii 1, Școala Federală de Antrenori a sesizat Comisia de Disciplină și Etică a FRF cu privire la eventuale încălcări ale regulamentului de către 4 cluburi din Liga 1 și 4 antrenori aflați sub contract cu acestea, doi dintre aceștia posesori ai licenței UEFA A, iar doi ai licenței UEFA B. 

Școala Federală de Antrenori apreciază activitatea și rezultatele antrenorilor care fac subiectul acestor sesizări. În același timp, unul dintre principalele obiective ale FRF este prevenirea și sancționarea oricăror încălcări ale statutului, regulamentelor, directivelor și deciziilor FRF, FIFA, UEFA. 

Prin urmare, SFA are obligația de a respecta și proteja regulamentele în vigoare, dar și de a respecta eforturile tuturor antrenorilor din România în parcursul de dobândire a calificărilor și licențelor necesare pentru activarea în fiecare eșalon fotbalistic. În prezent la nivelul țării există 195 de antrenori cu licență UEFA PRO eliberată de SFA”, se arată în comunicatul postat de FRF.


Citește alte știri despre Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.