FCSB a obținut doar un rezultat de egalitate, scor 1-1 în meciul cu Sepsi. Partida de pe Arena Națională a consemnat debutul lui Edi Iordănescu pe banca roș-albaștrilor.
Andrei Vlad, portarul celor de la FCSB, a fost cel mai bun jucător de pe teren, reușind să pareze o lovitură de la 11 metri și să aibă o intervenție miraculoasă în finalul meciului la ocazia lui Chunchukov.
„Este un eșec după cum am jucat, băieții merită felicitați până la Dumnezeu, au făcut un meci foarte bun, nu perfect, altfel câștigam. (L-ai analizat pe Mitrea, cum bate penalty-urile?) Nu, cred că am fost inspirat în această seară, mi s-a întors și mie norocul după 2 serii de penalty-uri pierdute”, a declarat Vlad după partidă.
Laszlo Dioszegi: „E un rezultat echitabil, felicit galeria FCSB!”
FCSB - Sepsi 1-1 » Debut fals pentru Edi Iordănescu!
FCSB a dominat prima repriză. Radunovic le-a oferit în premieră emoții covăsnenilor. Din careu, muntenegreanul nu a prins cadrul porții (16). Apoi, a fost rândul lui Florin Tănase să rateze.
Servit de Cordea la 11 metri, „decarul” roș-albaștrilor a șutat fix în Niczuly (20). Nici Vinicius nu a fost mai inspirat, reluarea sa cu capul din corner fiind direcționată pe goalkeeperul oaspeților (21).
Ocaziile s-au răzbunat, iar Sepsi a dat lovitura până la pauză. Mai întâi, Golofca l-a ridiculizat pe Vinicius, însă a tras pe lângă. Sepsi a prins curaj și în minutul 37 avea să deschidă scorul.
Din lovitură liberă, Aganovic a profitat de zidul așezat greșit de Vlad, a găsit o breșă între Ovidiu Popescu și Olaru și a înscris (37). FCSB a replicat, însă tentativele lui Coman, Olaru sau Cordea n-au adus egalarea. 0-1 după 45 de minute.
Rolurile s-au inversat în partea a doua. Sepsi a ratat prima - Tamas (47), sut peste - iar FCSB a marcat. La un corner, Iulian Cristea a recentrat pentru Florin Tănase, plasat la colțul lung.
Căpitanul roș-albaștrilor a marcat: „cap” sub transversală. Ovidiu Popescu a gafat nepermis în minutul 66, faultându-l pe Nicolae Păun în careu. Din fericire pentru FCSB și spre disperarea lui Leo Grozavu - suspendat pentru acest meci -, Vlad a apărat penalty-ul lui Mitrea.
Deși ritmul a fost electrizant până la final, cu multe faze la ambele porți, nu s-a mai înscris.
Doar o remiză la debutul lui Edi Iordănescu, iar FCSB rămâne la 9 puncte în spatele liderului CFR Cluj.
{{text}}