Fotbal   •   Liga 1   •   GSP LIVE

Patronul Rapidului, ironii în direct către FCSB: „Jucători umflați! Nu fac nici 3 milioane” + se bucură că l-a „demis” pe Gigi Becali

+38 Foto
Victor Angelescu, patronul Rapidului, trimite „înțepături” către rivala FCSB / foto: Raed Krishan

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marţi, 24 august 2021

Victor Angelescu, patronul Rapidului, marea surpriză din actualul sezon, a trimis „înțepături” către rivala FCSB, pe care alb-vișiniii au învins-o acum două etape în meci direct, 1-0. 

Invitat în această dimineață la GSP Live, Victor Angelescu a fost întrebat de moderatorul Costin Ștucan dacă regretă faptul că Rapid n-a reușit să-i ofere un contract lui Octavian Popescu, puștiul care a fost în curtea giuleștenilor, dar care a ajuns vedetă la FCSB. Angelescu a răspuns fără ezitări. 

- Domnule Angelescu, vă pare rău că l-ați ratat pe Octavian Popescu? A jucat pentru Rapid. 

- Nu regret. Nici nu a fost cumva la noi. Când am preluat academia de la Regal Metropolitan, el a fost de la început transferat pe clubul respectiv. L-am avut împrumut, e adevărat că am avut anumite discuții și puteam să-l ținem. Dar nu-mi pare rău. 

- De ce?

-  Îi urez toată bafta din lume, este un jucător foarte talentat, dar am avut meci cu FCSB și Octavian Popescu nu a existat pe teren. Nu știu care dintre Pănoiu și Popescu a jucat mai bine. Cu Botoșani, nu l-am prea văzut, în timp ce Rareș Ilie a jucat senzațional. Unde sunt cele 20-30 de milioane de euro? Nu l-a avut pe Miță Iosif antrenor.



Ăștia sunt niște jucători umflați. Becali spune că fac 30 de milioane, dar nu fac nici 3 milioane. Vă spun eu. Să nu credem că face Octavian Popescu 30 de milioane. L-am văzut pe teren, l-a scos la pauză. Mai are mult de muncă. Dacă el face 30 de milioane, Rareș Ilie și Pănoiu fac mimimum 30. Sefer nu mai zic. Deci avem 30 de milioane ori trei, avem 90 de milioane.


+38 Foto
Rapid - FCSB, derby pe Arena Națională, foto: Raed Krishan/GSP

- Acum 3 ani, spuneați că în Liga 1 veți pune în contracte o clauză anti-FCSB prin care jucătorilor li se va interzice să se transfere la FCSB și pentru 10 milioane de euro. Ați introdus clauza asta? 

- A rămas, a rămas. Nu o să vindem decât dacă ne plătesc de 10 ori mai mult. Ok, dacă vine cineva și ne dă acum 20 de milioane pe un jucător, o să îl dau la FCSB. 

- De ce doar către FCSB? 

- Avem noi ceva cu Steaua în istoria noastră.


Victor Angelescu: „Legal, Steaua e CSA. Moral, Steaua e FCSB”

- Ați creat discuții. Fanii Stelei s-au supărat că vorbiți despre FCSB ca despre Steaua

- Eu așa o consider. Cred că toată lumea o consideră așa, doar că sunt glorii ale clubului, pe care le respect, care nu au ceva cu FCSB, au o problemă cu Gigi Becali. Ei nu sunt ok cu ce face Becali și pot să înțeleg asta. Aici ar trebui să-și pună el un semn de întrebare, de ce a reușit să îndepărteze suporterii de lângă echipă. Dar haideți să fim serioși. Domnul Becali avea siglă, avea tot. A retrogradat-o? Nu!

- Dar a luat-o ilegal. 

- Legal, Steaua e CSA din Liga 2. Moral, FCSB e Steaua. E clar că cineva l-a păcălit pe Becali, nu știu cine. Păunescu, habar n-am…A investit mult, așa cum e el, și clubul e încă în Liga 1. Asta demonstrează că e un război de orgolii. Avocații lui nu și-au făcut treaba. Corect ar fi ca orgoliile să fie lăsate la o parte. Nu se poate ca Steaua să fie a Armatei, nu ne întoarcem în comunism. Nu e normal.

- Dar ca unele cluburi să fie finanțate de primărie e ok? 

- Nu mi se pare ok. Ok, cluburile ar trebui ajutate, dar fără să se implice autoritățile în managementul echipei, în transferuri. Statul ar trebuie să ajute sportul la nivel juvenil.

Angelescu se bucură că l-a „demis” pe Becali de la FCSB

Patronul giuleștenilor a presărat o ironie și la adresa lui Gigi Becali, cel care, după înfrângerea cu Rapid, a luat decizia de a-l înlocui pe Dinu Todoran cu Edi Iordănescu.

„Am văzut că după meciul cu noi, domnul Becali nu mai e antrenor la FCSB. Mă bucur că Rapid a ajutat ca cineva chiar să antreneze Steaua și să nu mai facă asta patronul. Noi am produs declicul”, a mărturisit Angelescu. 

Citește și alte știri de actualitate: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.