Liga 1

Reacția lui Bogdan Stelea după anunțul lui Becali că nu se mai implică la echipă: „Se râde, dar nu e de râs. Sper să se țină de cuvânt”

Bogdan Stelea

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 25 august 2021

Bogdan Stelea (53 de ani) a comentat decizia lui Gigi Becali de a nu se mai băga la echipă și de a-l lăsa pe Edi Iordănescu să decidă tot.

Bogdan Stelea consideră că retragerea lui Becali „în umbră” este de bun augur pentru FCSB, întrucât, în sfârșit, gruparea roș-albastră va fi condusă de către un om pregătit profesional pentru a face acest lucru.

De asemenea, fostul portar crede că FCSB se poate bate la titlu cu lotul pe care îl are, chiar dacă momentan se află la distanță mare de liderul CFR.

„Se râde, dar nu e de râs. Nu îmi arde de făcut glume. E bine că omul și-a dat seama și s-a oprit. Și din suflet îmi doresc ca Edi să aibă rezultate și succes. E momentul în care vedem dacă, cu adevărat, oameni pregătiți pot face lucrurile să meargă exact așa cum trebuie să meargă. 

E momentul în care sper ca asta o să se întâmple. Eu sper să se țină de cuvânt, pentru că a spus că niciodată n-o să mai revină (n.r. - Gigi Becali). Cu toate că mi-e greu să cred că mai greu de atât poate să fie, adică cum a fost în perioada anterioară. Asta au și spus ei, că în primul rând FCSB o să se lupte pentru titlu. 

Mi se pare normal să facă lucrul ăsta, pentru că au lot și investiția e făcută pentru o echipă care vrea să câștige titlul”, a declarat Stelea la emisiunea „Fotbal Club”.

Reacția lui Bogdan Stelea vine în urma declarațiilor spumoase ale patronului celor de la FCSB, în care acesta admite că a greșit foarte mult prin stabilirea primului 11, a schimbărilor sau a declarațiilor publice și că se dădea drept profesor de fotbal.

Nu mă mai sunați decât când vând jucători. Să nu mă mai sunați despre fotbal, că nu sunt profesor de fotbal. Am fost profesor, dar eram profesor prost, fără școală. Eu voiam să fiu profesor, dar nu știam carte eu. Cum să învăț pe altul dacă nu știu carte? Eram nebun! N-ai văzut? Numai prostii făceam. Știi de ce nu mai vorbesc de fotbal? Mă obișnuiesc așa! Când se vor face vânzări de jucători, să mă sunați. În rest, nu mai vreau. Eram omul care vorbea în fiecare zi la televizor. Eu făceam, eu dregeam, mă pricepeam și la fotbal. Am greșit! Nu mai vreau.
- Gigi Becali, la emisiunea „Liga Digi Sport”

Paulo Vinicius, declarații după remiza FCSB-ului cu Sepsi, scor 1-1

>

Citește alte știri despre FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.