Nationala

Rapid, prima reacție oficială după convocările lui Mirel Rădoi: „Nu știu dacă a avut vreo discuție”

Daniel Niculae (38 de ani), președintele Rapidului, a comentat selecția făcută de Mirel Rădoi (40 de ani) pentru meciurile primei reprezentative din luna septembrie. Giuleștenii, ocupanții locului secund în Liga 1, nu au niciun jucător la lot.

Articol de Marius Mărgărit  —  miercuri, 25 august 2021

Daniel Niculae (38 de ani), președintele Rapidului, a comentat selecția făcută de Mirel Rădoi (40 de ani) pentru meciurile primei reprezentative din luna septembrie. Giuleștenii, ocupanții locului secund în Liga 1, nu au niciun jucător la lot. 

Rapid este revelația începutului de sezon în Liga 1. După 6 runde, giuleștenii ocupă locul secund, fără înfrângere și fără gol încasat. Cu toate astea, selecționerul Mirel Rădoi nu a convocat niciun fotbalist din lotul lui Mihai Iosif pentru meciurile naționalei din luna septembrie, contra reprezentativelor din Islanda, Liechtenstein și Macedonia de Nord.  

Victor Angelescu, acționarul majoritar al giuleștenilor, îi propusese public pe Claudiu Belu-Iordache (27 de ani) și Alexandru Albu (28 de ani).

Daniel Niculae, despre absența rapidiștilor de pe lista lui Mirel Rădoi

„Eu cred că selecționerul are în vederile sale nu unul, ci mai mulți jucători de la Rapid. Chiar mi-aș fi dorit, după acest debut bun de sezon, mai mulți jucători convocați la loturi, dar, cu siguranță, la viitoarele acțiuni vor fi. 

Nu știu dacă selecționerul a avut vreo discuție cu Săpunaru, să-l determine să revină la națională. Iar Dragoș Grigore mai poate juca liniștit pentru «tricolori». 

Erau și alții probabil în vederile lui Mirel Rădoi. Cum ar fi Moldovan, care este, totuși, singurul portar care nu a încasat niciun gol după șase etape, Apoi, Belu, care face un sezon extraordinar. Dar, sunt ferm convins că la viitoarea acțiune a echipei naționale vor fi jucători de la Rapid și la lotul mare", a spus Daniel Niculae, pentru GSP.ro. 

Lotul României pentru meciurile din luna septembrie

  • PORTARI: Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 6/0), Andrei Vlad (FCSB, 1/0);
     
  • FUNDAȘI: Mario Camora (CFR Cluj, 4/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 64/0), Virgil Ghiță (Farul Constanța, 0/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 10/1), Ionuț Nedelcearu (Crotone/Italia, 15/2), Andrei Rațiu (Huesca/Spania, 0/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 6/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K./Turcia, 25/0);
     
  • MIJLOCAȘI: Alexandru Cicâldău (Galatasaray/Turcia, 14/2), Andrei Cordea (FCSB, 0/0), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 18/1), Dennis Man (Parma/Italia, 9/1), Marius Marin (Pisa/Italia, 0/0), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 30/2), Dragoș Nedelcu (Fortuna Dusseldorf/Germania, 2/0), Darius Olaru (FCSB, 1/0), Dorin Rotariu (Ludogoreț/Bulgaria, 10/1), Deian Sorescu (Dinamo București, 2/0), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 42/10), Florin Tănase (FCSB, 9/1);
     
  • ATACANȚI: Denis Alibec (CFR Cluj, 19/2), Denis Drăguș (Standard Liege/Belgia, 2/0), Jovan Markovici (Universitatea Craiova, 0/0).

Programul României din luna septembrie:

  • 2 septembrie: Islanda – ROMÂNIA, ora 21:45 – Laugardalsvollur (Reykjavik)
  • 5 septembrie: ROMÂNIA – Liechtenstein, ora 21:45 – Arena Națională (București)
  • 8 septembrie: Macedonia de Nord – ROMÂNIA, ora 21:45 – Tose Proeski Arena (Skopje)

Toate partidele pot fi urmărite în format liveTEXT pe GSP.ro și în direct la ProTV.

VIDEO Cristi Săpunaru, mesaj important de susținere pentru Mirel Rădoi: „În România, tot timpul distrugem, ne contrazicem și există numai ceartă!”

>

Citește și alte știri despre echipa națională: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.