Se împlinește fix un an de la prima acțiune a lui Mirel Rădoi în calitate de selecționer, perioadă în care a convocat un număr uluitor de mare de fotbaliști: 62. Și acum, pentru meciurile din septembrie, Rădoi șochează prin selecționarea unor fotbaliști precum Rațiu, Drăguș, Markovici sau Cordea.
Mirel Rădoi șochează cu fiecare acțiune pe care prima reprezentativă a României o are. Pentru cele 3 meciuri din prima parte a lunii septembrie, în preliminariile CM din Qatar, selecționerul a anunțat deja lotul. Și în el apar câteva nume în premieră de când el conduce naționala. Exemple: Cordea, Markovici, Drăguș, Rațiu. Bâjbâiala pe care „principalul” de pe banca „tricolorilor” lasă senzația că o face e confirmată de tot ceea ce s-a petrecut în ultimul an.
Anul trecut, tot la final de august, făcea primele convocări în calitate de selecționer. Din cauza pandemiei, deși fusese instalat în decembrie 2019, nu bifase nicio partidă în primele 8 luni din 2020. Și, în perioada septembrie 2020 - august 2021, pentru 6 acțiuni cu meciuri oficiale și/sau amicale, Rădoi a ajuns la un număr record de fotbaliști pe care i-a chemat sub comanda sa.
ATENȚIE: nu mai puțin de 62! În condițiile în care, de obicei, pentru o singură fereastră sunt chemate 23-26 de nume, rezultă că de la prima acțiune Rădoi a chemat, de fiecare dată, la următoatele calupuri de jocuri alți 7-8-9 jucători diferiți.
Mulți au fost doar trecători la echipa națională
Practic, în acest interval de timp, au fost rulați atât de mulți jucători încât aproape că nu există stranier sau jucător cât de cât cunoscut care să se fi remarcat într-un mod minimal în Liga 1 și care să nu fi fost convocat măcar o dată. Au fost în trecut jucători precum Țâru, Mogoș, Ovidiu Popescu, Crețu, Iacob, Cojocaru, Hanca, Păun, Iancu, Ștefan, Albu, Cristea, Căpușă, Moruțan, Alexandru Crețu, care au avut prezențe extrem de scurte, după care s-a renunțat la ei.
În schimb, apar acum unii care n-au realizat mare lucru, precum Cordea, Markovici, Rațiu, dar pe care Rădoi îi vede ca pe niște certitudini. Haosul produs la echipa națională e întruchipat poate cel mai bine de postul de portar. Au fost chemați 8 (OPT) goalkeeperi. Până și Iacob (UTA) și Cojocaru (Viitorul) au fost în tricolor în mandatul lui Mirel.
ȘOCANT: doar 2 jucători convocați mereu de Mirel Rădoi
Două cifre arată lipsa de coerență și de omogenitate pe care Rădoi le-a instaurat la echipa națională. Prima se referă la fotbaliștii care au fost chemați de Mirel la fiecare dintre cele 6 acțiuni, inclusiv cea care va fi luna viitoare. Din cei 62 de jucători, doar doi se află în această situație. Ceea ce înseamnă un procent de doar 3%. Aceștia sunt Chiricheș și Nedelcearu. Nici măcar ei n-au fost pe teren în peste 60% din jocuri: fostul stoper dinamovist a bifat doar jumătate din cele 12 meciuri, iar Chiricheș a avut o partidă jucată mai mult.
Vlad Chiricheş şi Ionuţ NedelcearuȘI MAI ȘOCANT: peste 40% din jucători au trecut o singură dată pe la națională
A doua cifră e uluitoare. Nu mai puțin de 27 de fotbaliști au la activ o singură convocare în ultimele 12 luni. Ceea ce înseamnă un procent ce se apropie de 45%. Probabil că așa ceva nu se petrece la nicio altă națională: ca aproape jumătate din jucătorii convocați în decurs de 1 an să dispară de la lot după o singură acțiune!
Cei 62 de jucători trecuți pe la națională sub comanda lui Rădoi
PORTARI: Tătărușanu, Niță, Lazar, Radu, Vlad, Aioani, Cojocaru, Iacob
FUNDAȘI: Nedelcearu, Chiricheș, Toșca, Dr. Grigore, Burcă, Bancu, Fl. Ștefan, Camora, V. Crețu, Mogoș, I. Cristea, Bălașa, Țâru, Cr. Ganea, Ad. Rus, Sorescu, Căpușă, Ghiță, Manea, Rațiu
MIJLOCAȘI: Hanca, Nistor, Al. Crețu, Maxim, Stanciu, Cicâldău, Hagi, Deac, G. Iancu, Fl. Coman, R. Marin, Mitriță, Al. Băluță, Bicfalvi, Albu, Man, Ov. Popescu, Olaru, Păun, Moruțan, M. Marin, Nedelcu, Rotariu, Cordea
ATACANȚI: Alibec, Pușcaș, Buș, Keșeru, Fl. Tănase, Mihăilă, Budescu, Ivan, Drăguș, Markovici
Se pot alcătui 5 echipe și jumătate
Tătărușanu - Manea, Chiricheș, Dr. Grigore, Bancu - R. Marin, Stanciu - Hagi, Budescu, Coman - Alibec
Niță - Mogoș, Burcă, Nedelcearu, Camora - Cicâldău, M. Marin - Man, Fl. Tănase, Mihăilă - Keșeru
Lazar - V. Crețu, Bălașa, Ghiță, Cr. Ganea - Ov. Popescu, Nistor - Deac, Al. Băluță, Mitriță - Pușcaș
Vlad - Sorescu, I. Cristea, Nedelcu, Fl. Ștefan - Albu, Olaru - Hanca, G. Iancu, Rotariu - Buș
Aioani - Rațiu, Țâru, Ad. Rus, Toșca - Bicfalvi, Al. Crețu - Cordea, Maxim. A. Ivan - Drăguș
I. Radu - Căpușă, X, X, X - X, X - Moruțan, X, Păun - Markovici
Palmaresul lui Rădoi e dezastruos
În cele 12 luni de când a început să dispute meciuri în calitate de antrenor principal la naționala de seniori, Rădoi a susținut 12 partide, dintre care doar trei au fost amicale. Linia e aproape umilitoare: doar 3 succese, două remize și nu mai puțin de 7 eșecuri. Și golaverajul e negativ, 17-23, în condițiile în care aproape o treime din golurile înscrise au fost reușite în partida de verificare cu Belarus, în care ne-am impus 5-3.
Ar putea pleca peste două săptămâni
Contractul lui Mirel cu FRF prevede în mod clar ca obiectiv calificarea la Campionatul Mondial din Qatar. Cât timp există șanse teoretice, cum e și acum situația în care se regăsește România, Rădoi poate fi destituit doar dacă i se achită clauza de reziliere. În schimb, după următorul calup de 3 meciuri, dacă rezultatele vor fi în nota de până acum și ne vom alege cu numai 3 puncte, atunci șansele vor fi compromise total și despărțirea de selecționer se va produce aproape sigur la jumătatea lui septembrie.
La CM se califică direct prima clasată, iar locul 2 merge la baraj, unde se dispută două tururi. Mondialul din Qatar e programat în noiembrie și decembrie 2022. România n-a mai fost la un turneu mondial din 1998, când am trecut de grupe.
Când și cu cine joacă România în septembrie
Data | Locul | Meciul | Ora |
2 septembrie | Reykjavik | Islanda - România | 21:45 |
5 septembrie | București | România - Liechtenstein | 21:45 |
8 septembrie | Skopje | Macedonia - România | 21:45 |
Rădoi, mai preocupat de meciurile fără importanță...
După revenirea de la Jocurile Olimpice, Rădoi a surprins prin modul în care a ales să urmărească de la fața locului, adică din tribune, anumite meciuri din fotbalul românesc. A preferat de multe ori partide aproape fără nicio miză din perspectiva fotbaliștilor susceptibili de a fi chemați la lot.
Exemplu: a fost la Voluntari - Clinceni, acum câteva etape, după care a fost văzut la CSA Steaua - Dacia Unirea Brăila, confruntare din Liga 2. La aproape toate jocurile la care merge, mai ales pe Arena Națională, e însoțit de fiul său, cel mai mare dintre copiii pe care îi are, Denis, în vârstă de 16 ani.
... și să-și prezinte parcul auto de lux
De când a fost pus selecționer, Rădoi și-a făcut un obicei ca la majoritatea jocurilor din București sau din Ilfov la care merge să se afișeze cu mașinile din parcul auto pe care îl deține. Pe parcursul acestui an a făcut senzație, mai întâi a condus un Rolls Royce Cullinan Mansory, care costă aproape 600.000 de euro, după care, mai recent, a venit la stadion la volanul unui Lamborghini URUS, al cărui preț de achiziție poate să ajungă și la 400.000 de euro.
Rădoi a evoluat un deceniu la FCSB, între 1999 și 2009, după care a jucat 6 ani și jumătate în zona Golfului, unde chiar el a recunoscut că a avut, la un moment dat, salariu și de 3 milioane de dolari pe an.
{{text}}