International   •   Campionate   •   ANGLIA

Mărire de salariu drept consolare pentru Harry Kane! Până când dorește Tottenham să îi prelungească contractul

Mărire de salariu drept consolare pentru Harry Kane! // sursa foto: Imago

Articol de Aurelian Botezatu   —  joi, 26 august 2021

Tottenham e gata să-i ajusteze salariul lui Harry Kane. Ar ajunge la 330.000 de lire pe săptămână, adică 385.320 de euro săptămânal sau 20 de milioane de euro pe an! Totodată i se va propune prelungirea contractului până-n 2027, când va avea 34 de ani.

Tottenham i-a refuzat lui Harry Kane transferul la Man. City, chiar dacă "cetățenii" oferiseră la un moment dat 150 de milioane de euro. Dar, pentru a-i îndulci amarul, este gata să-i mărească și salariul și durata contractului. 

Astfel, Spurs vor să-i propună 100.000 de lire sterline în plus pe săptămână. Ceea ce, adăugate la cele 230.000 de acum, fac 330.000 de lire săptămânal. Adică 385.320 de euro săptămânal sau 20 de milioane de euro pe an! 

O sumă imensă, pe care căpitanul lui Tottenham ar câștiga-o până la 34 de ani, dacă acceptă prelungirea contractului scadent în 2024 cu 3 sezoane, până-n 2027. 


Harry Kane: „Mă voi focusa sută la sută ca să ajut echipa”

Kane s-a consolat cu ideea că trebuie să rămână la alb-negri și miercuri a ieșit cu un comunicat clar, pe Twitter: „A fost incredibil să văd primirea pe care mi-au făcut-o suporterii duminică și să citesc câteva din mesajele lor de susținere primite în ultimele săptămâni. Voi rămâne vara asta la Tottenham și mă voi focusa sută la sută ca să ajut echipa să-și îndeplinească obiectivele”.

E fantastic că Harry s-a decis să rămână. Asta înseamnă că suntem capabili să ne păstrăm jucătorii importanți. Sunt încântat să am mai multe opțiuni. Împreună putem realiza lucruri importante

- Nuno Espirito Santo, manager Tottenham

23 de goluri și 14 assist-uria bifat Kane sezonul trecut, în tricoul lui Tottenham


Citește mai multe știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.