Adrian Păun (26 de ani), mijlocașul lui CFR Cluj, spune că „atât s-a putut în această seară”, după ce campioana României a fost învinsă de Steaua Roșie Belgrad și în returul play-off-ului Europa League, scor 1-2.
„Am început meciul foarte prost, a fost acel penalty dictat prea ușor. Ne-a turnat plumb în ghete, apoi a trebuit să revenim, cred că am făcut un joc destul de bun în prima repriză. Am dominat, am egalat, dar era foarte greu să mai sperăm la ceva. Chiar dacă a fost 4-0 în tur pentru ei, au venit la fel de montați ca în tur. Și noi cred că am avut o atitudine bună, dar atât s-a putut în această seară”, a spus Păun la Pro X.
Adrian Păun: „Pierzi un meci și lumea te huiduie”
Fotbalistul ardelenilor a fost dezamăgit de huiduielile spectatorilor din Gruia, nemulțumiți de jocul favoriților:
La fotbal așa e, câștigi un meci și te aplaudă toți, apoi pierzi un meci și lumea te huiduie. E păcat, toți ne dorim să iasă bine, din păcate avem momente proaste, când nu ne ies jocurile. Cred că am avut foarte mare ghinion în această dublă, în ambele meciuri am plecat de la 0-1. Sper ca lumea să fie alături de noi, avem nevoie de fani, toți din jurul echipei trebuie să fie împreună, doar așa putem izbuti și avea din nou performanțe.
Din păcate, se uită foarte ușor ce s-a întâmplat la acest club, au fost 4 ani în care puțină lume avea ce să ne reproșeze. La primul pas greșit, toată lumea ne sare în cap. Nu ne rămâne decât să mergem înainte, știm ce avem de făcut, suntem o echipă experimentată și astfel de lucruri nu ne doboară, ne fac să fim din ce în ce mai buni.
Când pierzi cu 6-1 la general nu e plăcut, dar știm ce avem de făcut, am mai trecut prin astfel de momente. Ne vom ridica și le vom da peste nas tuturor”, a adăugat Păun.
Sperăm să avem o grupă accesibilă din care să mergem mai departe. Ne așteaptă meciul cu FCSB, apoi va veni vacanța cu meciurile echipei naționale, apoi o vom lua din nou de la început și sper să facem lucrurile așa cum trebuie. Ne dorim victoria cu FCSB, avem două zile să pregătim meciul, vom da totul.
Am văzut că (Marius Șumudică) ia pastile la mai multe meciuri. Dânsul știe mai bine, întrebați-l pe el care este situația. E normal, avem meciuri multe, se întâmplă și astfel de lucruri.
- Adrian Păun, CFR Cluj
{{text}}