Nimeni nu poate defini rapidismul, deși toate componentele i-au fost dintotdeauna vizibile: modestie proletară, marginalitate, semidelincvență de cartier, dar și snobism literar-artistic, subperformanță, dar și plăcerea de a înțepa vitriolic bestiile mari.
Suma acestor trăsături constante ar trebui să dea rapidismul, dar calculul e greșit. Rapidismul e cu totul altceva. Rețeta e secretă și face din Giulești al doilea mare mister modern, după Coca-Cola. Singura descriere decentă a rapidismului presupune o formulă indecentă. Rapidismul pleacă de la un pretext bine găsit (fotbalul umil) și dezvoltă o trăire irațională, un soi de mândrie măruntă și răbdătoare, a celor ce simt nevoia să-și mângâie separația de sisteme.
Pompiliu-Nicolae Constantin a scris "Rapidismul - Istoria unui fenomen sportiv", prima carte serioasă pe tema acestui obiect mental complex, fără să dea de capătul firului. Nici nu era posibil, căci, fiind o superstiție colectivă, la fel ca bafta și deochiul, rapidismul nu stă cuminte în sala de disecție. Dar istoria și economia politică rapidiste se pot scrie, iar P.N. Constantin a făcut exact asta.
Deși crește în tribune și se alimentează cu 1966, Coe, Tamango și Bebe Năsturescu, rapidismul nu e copilul fotbalului. Atracția grefată pe Rapid satisface porniri și dorințe de cu totul altă natură. O anumită plăcere a declasării (voite) și a suferinței alături de ceilalți inițiați într-un mister fără panaș explică mai mult decât fotbalul.
Cartea lui P. N. Constantin e temeinică și sârguincioasă, ca un bun club german de mijlocul clasamentului. De aici folosul acestei lucrări sobre și exacte. Veți afla aproape tot ce e important și uneori neștiut despre istoria romantică, figurile legendare și patimile meschine ale Rapidului. Veți afla ce era pierdut în presă, ascuns în arhive sau produs în atelierele de creație orală ale Giuleștiului.
E greu de știut dacă Foucault, de pildă, era rapidist, dar prezența lui printre numeroase referințe savante conduce această carte excelentă în câteva poziții de ofsaid perfect evitabile. Cartea merită dusă la meci și citită jucătorilor în vestiar. Clubul o merită și va trebui să o ajungă din urmă, pentru a-și omagia tradiția.
{{text}}