Sporturi   •   Tenis   •   US OPEN

Ion Țiriac o atenționează pe Simona Halep: „Nu vreau să fiu «Ion Gură de Aur», dar să se gândeacsă la asta în următoarele 6 luni!”

Ion Țiriac a vorbit despre viitorul Simonei Halep

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 27 august 2021

Ion Țiriac (82 de ani), un nume important din sportul românesc, a vorbit despre Simona Halep și viitorul său în circuitul feminin

Halep, măcinată de accidentări în ultima perioadă, e prezentă la US Open, acolo unde va evolua în primul tur în fața italiencei Camila Giorgi. Țiriac e de părere că jucătoarea care în septembrie va împlini 30 de ani trebuie să fie extrem de atentă la capitolul fizic.

Ion Țiriac, despre Simona Halep: „Să vedem dacă o ține fizicul”

„Aveţi idee cât este de greu numai să visezi la locul 1 mondial? V-aş pune să îl întrebaţi pe Năstase cum e, dar nici el nu ştie cum a ajuns acolo în 1973. Să ajungi numărul 1 în lume e foarte greu, aproape imposibil, în special dacă vii dintr-o ţară ca România. Halep e o excepţie. Acum, trebuie să vedem dacă o ţine şi fizicul.


Nu vreau să mă numesc «Ion Gură de Aur», dar şi la Nadal am spus: «Aoleu, să vedem dacă îl mai ţine fizicul». Şi văd că nu-l mai ţine. După părerea mea, Halep trebuie să se gândească la capitolul fizic în următoarele şase luni de zile. Când capul vrea mai mult decât fizicul, te rupi, e simplu”, a declarat Țiriac, conform TV Telekom Sport

Ilie Năstase: „Simona Halep nu trebuie să joace peste tot”

Halep a fost deja pe primul loc mondial, acum trebuie să stea bine din punct de vedere fizic şi să joace doar la turneele importante. Nu trebuie să joace peste tot. Adică să facă aşa cum face Federer. Să ia exemplu şi accidentarea pe care a avut-o, acum trebuie să stea cât mai mult timp să se recupereze - Ilie Năstase, despre Simona Halep

Simona Halep, adversară dificilă în primul tur la US Open!


Simona Halep (29 de ani, 13 WTA) o va înfrunta în primul tur de la US Open 2021 pe Camila Giorgi (29 de ani, 36 WTA), una dintre cele mai în formă jucătoare din circuit.

Simona Halep va avea un test dificil în primul tur de la US Open. O va avea în față pe Camila Giorgi. Sportiva din Italia vine după cea mai mare performanță din carieră. În prima parte a lunii august a cucerit titlul pe hardul de la Montreal. Pe parcurs a eliminat sportive mult mai bine cotate, precum Elise Mertens, Petra Kvitova sau Karolina Pliskova.

Giorgi este o jucătoare incomodă pentru Halep. Lovește foarte puternic cu forehand-ul și produce multe lovituri câștigătoare. Simona se află pe același sfert de tablou cu Naomi Osaka și cu Elina Svitolina.

Există și emoții privind accidentarea survenită la Cincinnati. Simona a luat o scurtă pauză, iar la începutul acestei săptămâni a reluat pregătirea la New York. Intensitatea a fost una scăzută. Sportiva din România nu a forțat, apărând de fiecare dată cu un bandaj la picior.

VIDEO Ion Țiriac prevede o „catastrofă” după Simona Halep: „E păcat că dispărem! Va fi ca la gimnastică”

Citește și alte știri din tenis: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.