Liga 1

Rapid - CSU Craiova 1-2 » Koljic aduce victoria oltenilor în minutul 90, cu un gol senzațional

+43 Foto
Rapid și CS Universitatea Craiova se întâlnesc sâmbătă, de la ora 21:00, în etapa cu numărul 7 din Liga 1.

Articol de Cristi Preda (foto)  —  sâmbătă, 28 august 2021

CSU Craiova s-a impus dramatic, scor 2-1, pe terenul celor de la Rapid, la capătul unui meci cu un ritm senzațional, în care oltenii au înscris golul victoriei la ultima fază a meciului.

În derby-ul dintre Rapid și CSU Craiova giuleștenii au intrat mai montați în debutul meciului.Prima ocazie i-a venit Rapidului, la șutul periculos al lui Hlistei, parat excelent de Pigliacelli. Oltenii au reacționat prin șutul lui Nistor de la mare distanță, apărat însă de portarul Moldovan. 

Giuleștenii au fost cei care au presat mai mult și chiar au reușit deschiderea scorului la capătulul primului sfert de oră. Alexandru Albu a avut o reușită de senzație, după ce, din marginea careului, lateral stânga, a trimis mingea direct în vinclul porții lui Pigliacelli cu un șut bine plasat la colțul lung. 

Oltenii au avut o ocazie bună de egalare prin căpitanul Nicușor Bancu, dar șutul său a fost reținut de Moldovan. În finalul reprizei, giuleștenii au trecut pe lângă 2-0, pentru ca mai apoi să rămână în 10 oameni. Belu-Iordache a fost eliminat după un fault dur la Bancu, moment în care între jucătorii celor 2 echipe s-a iscat un conflict.

Cele mai tari imagini de la Rapid - CSU Craiova

Convocat în premieră la națională, tânărul Markovic a avut prima ocazie de gol în minutul 48, când lovitura sa de cap a trecut peste transversala porții lui Moldovan. Oltenii au avut 2 ocazii imense de gol în minutul 57. Prima dată, Baiaram a trimis mingea în bară la capătul unei acțiuni individuale, apoi mingea i-a sărit lui Dan Nistor în mijlocul careului cu poarta goală. 

Mijlocașul oltenilor a reluat spre poartă însă Moldovan a salvat miraculos, trimițând mingea în transversală. Craiova a presat în continuare și a avut alte 2 ocazii mari. Din nou Baiaram l-a pus la încercare pe Moldovan, care a respins în lateral de unde Markovic a reluat, dar portarul giuleștenilor s-a impus din nou. 

Același Moldovan, omul meciului pentru Rapid a salvat miraculos și la șuturile lui Vînă și Markovic, spre disperarea oltenilor. Până la urmă oltenii au reușit egalarea. Cîmpanu a trimis mingea în bară de la marginea careului, pe fază a fost Markovic care cu poarta goală a înscris pentru 1-1. 

Asftel, defensiva giuleștenilor a încasat primul gol din acest sezon de Liga 1. Oltenii nu s-au mulțumit cu egalul și au continuat să atace. 

Iar Elvir Koljic a reușit un gol senzațional în minutul 90+2. Atacantul Craiovei a preluat mingea la 25 de metri de poartă și a trimis o rachetă direct în vinclul porții lui Moldovan, care nu a mai putut face minuni la acest șut.

Rapid înregistrează prima înfrângere din acest sezon și rămâne cu 16 puncte, în timp ce oltenii acumulează 12 puncte și urcă pe locurile de play-off.

11.000de spectatori au asistat la meciul de pe Arena Națională

Rapid - CS Universitatea Craiova 1-2

Rapid - CS Universitatea Craiova: echipele de start

Rapid: Moldovan - Belu, Săpunaru, Dandea, Goge - Crepulja, Albu, Ilie - Carnat, Bălan, Hlistei 
Rezerve: Drăghia, Moise, Marzouk, Pănoiu, Florica, Nastos, Barbu, Despa, Bazza
Antrenor: Mihai Iosif 

CSU Craiova: Pigliacelli - Vlădoiu, Găman, Screciu, Bancu - Nistor, Fedele, Gustavo - Cîmpanu, Markovic, Vătăjelu
Rezerve: Lazar, Bălașa, M. Constantin, Căpățînă, Vînă, N. Constantin, Baiaram, Koljic, Ivanov
Antrenor: Laurențiu Reghecampf

Stadion: Arena Națională, București
Arbitru: Radu Petrescu / A1: Mihai Marica, A2: George Neacșu

Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.