Chiar dacă Dan Petrescu s-a înțeles cu CFR Cluj asupra revenirii sale în Gruia, tehnicianul nu va sta pe bancă în meciul contra celor de la FCSB, de duminică.
După anunțul rezilierii contractului cu Marius Șumudică, campioana României va fi antrenată din nou de Dan Petrescu. Totuși, „Bursucul” nu va debuta la meciul cu FCSB.
Din informațiile GSP, antrenamentul de astăzi al clujenilor a fost condus de către cuplul Cristian Dragotă – Bogdan Părăvan, ambii preparatori fizici ai formației din Gruia, iar cei doi ar urma să conducă echipa în meciul cu roș-albaștrii. De asemenea, la antrenament mai sunt prezenți Bogdan Boldorea, fizioterapeut, și Cristi Moldovan, antrenorul de portari.
La meciul de duminică, Dragotă și Părăvan vor fi supervizați din tribună de Dan Petrescu, cel care va stabili tactica de joc și primul „11”.
La ședința de pregătire nu a fost prezent portarul Giedrius Arlauskis, accidentat. Totodată, jucătorii Adrian Păun și Mateo Susic au făcut antrenament separat față de restul grupului.
Dan Petrescu revine la CFR Cluj
Din informațiile GSP.ro, Varga s-a înțeles deja cu Dan Petrescu în privința salariului și l-a asigurat că îi va aduce jucătorii pe care îi dorește. Este vorba de 4-5 jucători care vor ajunge imediat la CFR, în special mijlocași. Dan Petrescu este așteptat la CFR Cluj încă de astăzi.
Numărul 1 de la CFR e foarte nemulțumit de transferurile făcute în această vară de cuplul Marian Copilu - Ioan Ivașcu, adică președintele, respectiv juristul clubului.
Surse apropiate echipei spun că Ivașcu, cel care întocmea contractele la CFR, se folosea de tot felul de tertipuri când făcea înțelegerile jucătorilor, încercând să le pună clauze aberante, printre care aceea de a fi oricând dați afară dacă nu îndeplineau anumite condiții.
De multe ori, jucătorii nici nu știau de aceste clauze, Ivașcu încercând să îi convingă să semneze altceva decât ce s-a discutat. În plus, Varga era nemulțumit de salariile foarte mari primite de jucătorii nou-veniți, de 15-16.000 euro, pentru Fofana, Meleke, Tahiri, jucători care nu reușesc să prindă decât foarte rar echipa.
Potrivit surselor, de cele mai multe ori, patronul nici nu știa de aceste condiții din contracte, primea alte informații de la cei doi oficiali. În locul lui Marian Copilu, cel mai probabil va veni Dani Coman, președinte la Hermannstadt, cu care s-au purtat discuții.
{{text}}