Liga 1

Sorin Cârțu n-a văzut finalul meciului Rapid - CS Universitatea Craiova: „M-am enervat! N-am mai putut”

+43 Foto
CS Universitatea Craiova s-a impus dramatic, scor 2-1, pe terenul celor de la Rapid. Sorin Cârțu (65 de ani) a plecat din tribunele Arenei Naționale înainte de reușitele oltenilor.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Sunday, 29 August 2021

CS Universitatea Craiova s-a impus dramatic, scor 2-1, pe terenul celor de la Rapid. Sorin Cârțu (65 de ani) a plecat din tribunele Arenei Naționale înainte de reușitele oltenilor.

CS Universitatea Craiova a irosit o sumedenie de ocazii în repriza secundă a disputei cu Rapid. Sorin Cârțu a fost exasperat și a plecat înaintea reușitelor semnate de Markovic, în minutul 82, și de Koljic, în primul minut al prelungirilor.

Sorin Cârțu n-a văzut finalul partidei Rapid - CS Universitatea Craiova

„Am plecat mai devreme. Păi nu mai puteam. Am zis, bă, nu se poate așa ceva. Atâtea ocazii și atâta șansă din partea Rapidului. M-am enervat. Am văzut golurile imediat, când am ajuns în parcare.

Mă bucură victoria, dar mai mult mă bucură golul marcat de Koljic. La câte i s-au întâmplat în ultimul an. Poate juca și cu Markovic în atac, poate juca cel mai în formă. Asta să fie dilema lui Laurențiu Reghecampf”, a spus Sorin Cârțu, la Pro X.

Probleme la finalul meciului Rapid - CS Universitatea Craiova

Staff-ul și jucătorii CS Universității au fost păziți de oamenii de ordine, iar cu ajutorul jandarmilor au părăsit gazonul pe la intrarea ambulanțelor, fiind evacuați ulterior prin parcare.

Reghecampf, antrenorul CSU Craiova, era să fie lovit de o sticlă plină cu apă! Tehnicianul a fost ferit în ultimul moment de stewarzi.

De altfel, foarte multe sticle au zburat dinspre tribune în teren după fluierul final al arbitrului Radu Petrescu. Suporterii rapidiști, supărați, nu s-au mai controlat după ce echipa lor a suferit prima înfrângere de la revenirea în Liga 1.

VIDEO EXCLUSIV Sorin Cârțu, mesaj dur către autoritățile din Craiova: „Dacă ești fraier atunci suporterii o să se taie, o să se bată între ei!”

>

Citește și alte știri despre Rapid- CS Universitatea Craiova:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.