Tenis

Simona Halep e în turul secund la US Open, după un joc foarte solid! Următoarea adversară

+12 Foto
Simona Halep

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 30 august 2021

Simona Halep (29 de ani, 13 WTA) a învins-o pe Camila Giorgi (29 de ani, 36 WTA), scor 6-4, 7-6(3), și s-a calificat în turul secund de la US Open 2021. 

  • În turul secund, Simona Halep o va înfrunta pe Kristina Kucova (31 de ani, 111 WTA). Sportiva din Slovacia a învins-o pe Ann Li (21 de ani, 69 WTA), scor 7-5, 6-1.

Simona Halep și Camila Giorgi au deschis seria meciurilor de pe Grandstand. Primul set a fost unul fără ritm, dominat de servele celor două jucătoare. Sportiva din România pare să fi depășit probleme medicale. S-a deplasat bine și a forțat-o pe Giorgi să greșească în finalul setului.

Cu serviciul la parametri senzaționali, 4 ași în actul inaugural, Simo a avut nevoie de câteva raliuri în care să capete încredere. Ultimele 3 game-uri au fost impecabile, fără vreo eroare neforțată.

Simona Halep e în turul secund la US Open! A învins-o pe Giorgi

Meciul a continuat sub aceleași auspicii. Servicii excelente și raliuri scurte, lucru obișnuit pentru înfruntările în care este implicată Giorgi.

Simona a fost prima care a reușit break-ul, la scorul de 2-2, și a ajuns să servească pentru victorie. Camila a avut o răbufnire în game-ul cu numărul 10, a egalat, dar a fost doar o amânare a deznodământului.

Descătușată, Halep a scos toate armele din arsenal. Lovitura-semnătură, backhand-ul în lung de linie, i-a oferit o nouă șansă de break și a scos-o complet din ritm pe italiancă. Giorgi a greșit un voleu ușor, i-a permis Simonei să treacă în avantaj, scor 6-5.

A urma un game-maraton, în care Halep a irosit două mingi de meci. Moralul nu i-a fost afectat, iar în tie-break a fost dominantă. 

Statisticile meciului, via sofascore.ro

115.000 de dolaria obținut Simona Halep pentru calificarea în turul secund de la US Open

Sunt foarte mulțumită cu această victorie, mai ales că ea câștigase în Canada. Am avut ceva probleme medicale, dar m-am simțit bine. Lucrez mult la serviciu, am mai multă încredere. 
- Simona Halep

CTP despre meci, pentru GSP.ro:

Pe Simona o țin picioarele 

„Dragă Cami, hai să nu uităm, totuși, cu cine joci!”. Asta a făcut Simona cu proaspăta campioană de la Montreal, în două seturi îndesate: avântului ofensiv necontenit al Camilei Giorgi i-a opus calculatul și consacratul stil Halep, cu multe schimburi, ritm și alergare stânga-dreapta, menit să forțeze greșeala adversarei. Totul bazat pe o eficiență la serviciu cum nu cred că a mai avut Simona în întreaga carieră! 

Chiar și în finalul setului 2, când Giorgi i-a făcut două break-uri pe serviciul ei pentru meci, anulându-i și două mingi de meci, Simona a arătat încredere și forță mentală.

Și, poate cel mai important, mușchii abia cicatrizați ai picioarelor au ținut-o. 

Nu scriu mai mult deocamdată, pentru că US Open e lung și greu, iar eu în tenis sunt superstițios.

- Cristian Tudor Popescu

FINAL » Simona Halep - Camila Giorgi 6-4, 7-6(3)

Break Giorgi, scor 6-6: Simona irosește două mingi de meci, după cel mai lung game al meciului.
Break Halep, scor 6-5: Cel mai intens game al partidei. Simona a punctat cu un backhand perfect în lung de linie, apoi s-a apărat eroic în fața loviturilor năprasnice ale lui Giorgi. Italianca a greșit o minge simplă, chiar în schimbul decisiv, un voleu din preajma fileului. 
Break Giorgi, scor 5-5: Sportiva din Italia reușește primul break al partidei. 
Game Halep, scor 5-3: Giorgi începe să lovească în disperare de cauză. Comite tot mai multe erori, forțată de precizia din jocul Simonei. 

Game Halep, 4-2: Joc superb din partea româncei. Trimite un forehand superb în cross, apoi își adjudecă un punct și cu un backhand plasat perfect. 
Break Halep, 3-2: Simona preia inițiativa în raliuri. Este mai agresivă pe mingea a doua a italiencei și trece în avantaj. 
Game Halep, 2-2: Simona obține din nou puncte ușoare, fără efort. Giorgi nu găsește soluții pentru a returna periculos. 
Game Giorgi, 1-2: Italianca servește din nou precis.
Game Halep, 1-1: Simona salvează prima oportunitate de break avută de Giorgi în acest meci. Joacă excelent din punct de vedere tactic, lung și pe centrul terenului, de unde Camila nu poate deschide unghiurile.
Game Giorgi, 0-1: Italianca nu resimte șocul pierderii primului set și începe în forță.
A început setul secund! 

Game și set Halep, 6-4: Simona trimite 2 ași în acest game și își adjudecă primul act. Halep a eliminat erorile din joc. Nu a comis niciuna în ultimele 3 game-uri.
Break Halep, 5-4: Simona „sparge” în sfârșit serviciul lui Giorgi. Românca face un pas în spate, lovește lung, incomod, și o obligă pe italiancă să greșească. Presiunea a fost resimțită din plină, Camila producând și prima dublă greșeală din meci. 
Game Halep, 4-4: Simona a simțit pentru prima dată amenințarea adversarei. Două retururi aspre au dus scorul la 30-30, moment în care a intervenit din nou precizia serviciului. 
Game Giorgi, 3-4: Meciul încă nu are ritm. Simona greșește necaracteristic, nu reușește să se așeze pentru a lovi din poziții confortabile.
Game Halep, 3-3: Simona păstrează imaculat procentajul punctelor câștigate cu primul serviciu. Raliurile sunt scurte până acest moment, cu greșeli de partea ambele jucătoare. 
Game Giorgi, 2-3: Niciun punct obținut de Simona în acest game. 
Game Halep, 2-2: Simona are un procentaj perfect cu prima minge, 7 puncte din 7. Sportiva din România trimite și primul as al meciului. 
Game Giorgi, 1-2: Simona găsește un prim passing câștigător, dar italianca revine, ajutată din nou de un serviciu puternic. 
Game Halep, 1-1: Simona servește excelent și obține puncte ușoare. Giorgi forțează, dar greșește mult.
Game Giorgi, 0-1: Primele schimburi arată modul în care se va desfășura partida. Giorgi atacă din spatele terenului, cu lovituri puternice de forehand, iar Simona răspunde, într-o continuă deplasare. Întrebarea este: cât va rezista piciorul lui Halep în acest ritm? 

A început partida! Camila Giorgi servește prima.

11 edițiide US Open a bifat Simona Halep, cel mai bun rezultat fiind atins în 2015, când a parcurs drumul până în semifinale

Când joacă celelalte românce la US Open

  • Luni, 21:30: Gabriela Ruse - Marketa Vondrousova (Cehia)
  • Luni, 22:00: Ana Bogdan - Rebeka Masarova (Spania)
  • Luni, 21:30: Irina Begu - Andrea Petkovic (Germania)
  • Marți: Sorana Cîrstea - Veronika Kudermetova (Rusia)

VIDEO Momente de neuitat la US Open: faze amuzante petrecute de-a lungul timpului la Flushing Meadows

Citește și alte știri din tenis: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.