Simona Halep (29 de ani, 13 WTA) a învins-o pe Camila Giorgi (29 de ani, 36 WTA), scor 6-4, 7-6(3), și s-a calificat în turul secund de la US Open 2021. Mats Wilander a remarcat progresul făcut de românca la serviciu.
- Cronica meciului Simona Halep - Camila Giorgi
- În turul secund, Simona Halep o va înfrunta pe Kristina Kucova (31 de ani, 111 WTA). Sportiva din Slovacia a învins-o pe Ann Li (21 de ani, 69 WTA), scor 7-5, 6-1.
Halep și-a cedat doar de două ori serviciul în fața lui Giorgi, recunoscută pentru jocul bun la retur, cu lovituri puternice. Simona a expediat 6 ași și a avut un procentaj extraordinar al punctelor câștigate cu primul serviciu, 80%.
După meci, Simona a vorbit despre progresele făcute la acest aspect: „Da, am lucrat foarte mult la serviciu. Am căpătat încredere”. Mats Wilander, expertul Eurosport de la US Open, crede că această armă o poate duce departe pe româncă.
Detaliul remarcat de Mats Wilander în jocul Simonei Halep
„Nu am mai văzut-o servind așa. La 4-3 în primul set am devenit foarte atent. Aruncă mingea mai puțin și e mai constantă. Poate servi slice mai bine. E util. Încearcă să obțină puncte mai ușoare, poate și din cauza accidentărilor din ultima vreme.
Serviciul este cea mai importantă lovitură pentru Simona de acum înainte, pentru a face față jucătoarelor puternice din circuit”, a spus Wilander.
EXCLUSIV Cristian Tudor Popescu: „Pe Simona o țin picioarele”
„«Dragă Cami, hai să nu uităm, totuși, cu cine joci!». Asta a făcut Simona cu proaspăta campioană de la Montreal, în două seturi îndesate: avântului ofensiv necontenit al Camilei Giorgi i-a opus calculatul și consacratul stil Halep, cu multe schimburi, ritm și alergare stânga-dreapta, menit să forțeze greșeala adversarei.
Totul bazat pe o eficiență la serviciu cum nu cred că a mai avut Simona în întreaga carieră! Chiar și în finalul setului 2, când Giorgi i-a făcut două break-uri pe serviciul ei pentru meci, anulându-i și două mingi de meci, Simona a arătat încredere și forță mentală.
Și, poate cel mai important, mușchii abia cicatrizați ai picioarelor au ținut-o. Nu scriu mai mult deocamdată, pentru că US Open e lung și greu, iar eu în tenis sunt superstițios.”, a transmis Cristian Tudor Popescu, pentru GSP.
Simona are nevoie de meciuri precum cel de astăzi. Este o campioană și poate să revină. US Open nu este turneul ei favorit de Grand Slam, dar ar trebui să extragă încredere din această partidă. Halep nu e departe de cea mai bună formă. Încet, încet, va ajunge acolo.
- Àlex Corretja, sfertfinalist US Open în 1996
Statisticile meciului, via sofascore.ro
{{text}}