Simona Halep (29 de ani, 13 WTA) a învins-o pe Camila Giorgi (29 de ani, 36 WTA), scor 6-4, 7-6(3), și s-a calificat în turul secund de la US Open 2021. Mii de fani erau la porțile complexului de la Flushing Meadows în acele momente.
- În turul secund, Halep o va înfrunta pe Kristina Kucova (31 de ani, 111 WTA). Sportiva din Slovacia a învins-o pe Ann Li (21 de ani, 69 WTA), scor 7-5, 6-1.
Mii de fani au ratat primele meciuri ale actualei ediții de la US Open. Cozi imense au fost create la intrarea în complex, din cauza deciziei anunțate săptămâna trecută de autoritățile locale, aceea de a permite accesul doar spectatorilor care prezintă un certificat de vaccinare împotriva Covid-19, informează New York Post.
La două ore distanță, când meciul dintre Simona Halep și Camila Giorgi, spre exemplu, deja se terminase, numărul persoanelor care așteptau să intre era la fel de mare.
Probleme cu fanii la US Open
US Open este primul turneu de Grand Slam care deschide arenele la capacitate maximă, după declanșarea pandemiei de coronavirus.
Fanii tenisului au însă altă nemulțumire. Biletele au fost puse la vânzare în urmă cu două luni, fără a fi precizată vreo restricție. Vineri, Federația Americană de Tenis a anunțat că accesul va fi permis doar persoanelor care prezintă un certificat de vaccinare.
Simona Halep, prestație solidă pe Grandstand
Simona Halep a trecut în două seturi de Camila Giorgi, în primul duel de pe Grandstand. Românca a impresionat prin siguranța serviciului, lucru remarcat de Mats Wilander.
Nu am mai văzut-o servind așa. La 4-3 în primul set am devenit foarte atent. Aruncă mingea mai puțin și e mai constantă. Poate servi slice mai bine. E util. Încearcă să obțină puncte mai ușoare, poate și din cauza accidentărilor din ultima vreme. Serviciul este cea mai importantă lovitură pentru Simona de acum înainte, pentru a face față jucătoarelor puternice din circuit
- Mats Wilander
Statisticile meciului, via sofascore.ro
{{text}}