Becali a avut un discurs moale după eșecul rușinos de la Cluj, 1-4. Acordul cu Iordănescu jr. îl împiedică să mai critice agresiv, contractul îl face pe antrenor să fie șeful absolut până în vara anului viitor. Documentul se referă la tot: achiziții, alegerea titularilor, schimbări, comentarii la TV.
FCSB a câștigat numai un punct din două meciuri în care l-a avut pe Iordănescu jr. pe bancă. La Cluj a pierdut la scor mare, 1-4. Rezultatele dezamăgitoare nu șubrezesc autoritatea antrenorului și înțelegerea pe care el o are cu Becali.
Șeful vestiarului rămâne Edward, el păstrează libertatea de a alege achizițiile, titularii, schimbările din timpul partidelor. Nu doar fiindcă Gigi e tolerant și încrezător, ci fiindcă patronul s-a angajat prin contract să-l protejeze pe Edi.
Nici să transfere nu mai are voie
Tehnicianul are toate drepturile să conducă echipa până la 30 iunie 2022. Drepturile sunt scrise în actul pe care l-au semnat părțile.
În afara garantării puterilor specifice ale unui antrenor, Iordănescu jr. a solicitat ca în document să scrie clar că Becali nu va mai avea declarații în public prin care să-l jignească pe el sau pe vreun jucător.
Negocierile recente pentru aducerea lui Sorescu și a lui Keșeru au fost demarate doar după ce tehnicianul a aprobat tratativele. Contractul îi dă dreptul să nu-l primească în antrenamente pe un fotbalist pe care Gigi îl angajează fără să-l consulte înainte.
Dacă patronul ar cumpăra cu un milion de euro un jucător pe care Edi nu l-ar considera îndeajuns de bun, antrenorul l-ar putea trimite pe acel fotbalist să se pregătească singur, în afara trupei de seniori.
Becali a abdicat, așadar, de la toate puterile pe care le-a exercitat în anii trecuți, în care el hotăra tot ceea ce conta: transferuri, stabilirea titularilor, alegerea schimbărilor din timpul partidelor, analizarea meciurilor în direct la TV imediat ce jocurile erau încheiate.
Nu iese campion, pleacă!
Gigi trebuie să mai tacă și să-și lase antrenorul să conducă echipa până în iunie anul viitor. Sau să-i achite lui Iordănescu 500.000 de euro și să rupă astfel înțelegerea pe care au semnat-o.
În iunie 2022 va putea să renunțe la colaborarea cu Iordănescu fără să mai achite vreo despăgubire, întrucât contractul va expira atunci.
Acordul conține și o condiție clară: dacă FCSB nu câștigă titlul, Gigi și Edi se despart. În cazul în care roș-albaștrii redevin campioni după șapte ani, părțile vor porni negocierea unui angajament nou, dar fără ca tehnicianul să aibă garanția c-o să mai fie păstrat în funcție.
Cele mai importante clauze din acordul lui Edward cu FCSB, condiții în care contractul poate fi rupt:
- Declarațiile publice jignitoare, tendențioase care critică activitatea antrenorului sau pe a echipei.
- Asumarea în public de către Becali a unor decizii care țin de competența antrenorului: impunerea unor jucători, solicitarea unor schimbări în timpul meciurilor
- Încercarea lui Becali de a interveni peste Edward în oricare mod: să-i ceară să titularizeze vreun jucător, să scoată vreun fotbalist din antrenament ori să-l elimine din lot.
- Iordănescu nu poate fi suspendat, nici mutat pe un alt post din organigramă. Indiferent de situație, el rămâne antrenor principal și are autoritate deplină în conducerea echipei.
- Clubul trebuie să-i ceară opinia lui Edi înainte să negocieze pentru achiziționarea vreunui jucător. Politica de transferuri e în sarcina antrenorului, cu precizarea că și el trebuie să se încadreze în limita bugetului disponibil.
- Dacă Becali achiziționează un fotbalist fără să-i fi cerut întâi acordul lui Iordănescu, tehnicianul are dreptul de a nu-l primi pe acel jucător în antrenamente și de a nu-l convoca pentru meciuri.
- Rezilierea dintr-una dintre cauzele acestea o obligă pe FCSB să-i achite lui Iordănescu junior o despăgubire de 500.000 de euro.
15.000de euro constituie salariul lunar pe care-l încasează Iordănescu de la FCSB. El mai are o primă de 100.000 de euro pentru câștigarea campionatului, un obiectiv care pare îndepărtat acum, când roș-albaștrii se află pe un loc de play-out, cu 12 puncte în spatele liderului CFR
„Să nu fie deznădăjduit!”
Becali a vorbit ieri la ProX și a fost mai calm decât era după rezultate mai bune decât a fost acest 1-4 cu CFR: „Noi nu avem o echipă care să joace în baltă, așa cum era terenul de la Cluj. Florin Tănase, Octavian Popescu nu sunt jucători de baltă.
L-am văzut pe Edi deznădăjduit după meci și îi transmit să nu fie așa! Să muncească și să aibă răbdare, că va fi bine! Sunt convins, pentru că eu știu cum lucrează Edi în antrenamente. La Cluj au fost doar gafele pe care le-au comis Ovidiu Popescu și Vlad”.
{{text}}