Liga 1

Curățenie la CFR Cluj! » Anunțul conducerii: „Să-și caute echipe!”

Bogdan Mara, noul director sportiv de la CFR Cluj, a anunțat primii 3 jucători pe care campioana României i-a semnat după revenirea lui Dan Petrescu în Gruia.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 31 august 2021

Bogdan Mara, noul director sportiv de la CFR Cluj, a declarat că „feroviarii” negociază rezilierea contractelor cu doi mijlocași centrali aduși în această vară: Guessouma Fofana (28 de ani) și Anas Tahiri (26).

CFR a anunțat 3 transferuri într-o zi: revenirile lui Culio și Bordeianu, plus Florin Ștefan. În același timp, campioana României lucrează și la capitolul plecări.

„Vom fi nevoiți să renunțăm la anumiți jucători, am început discuțiile cu unii dintre ei, trebuie să-și caute echipe. Încercăm să renunțăm la Tahiri și Fofana”, a declarat Mara în emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport 1. 

De asemenea, oficialul campioanei a lăsat de înțeles că Iasmin Latovlevici va fi și el pus pe liber: „În principiu, Dan se va baza pe Camora pe acel post, iar Florin Ștefan e un jucător tânăr, de perspectivă, în care avem încredere. Oricum, trebuie scoși jucători de pe listă în momentul în care aduci alții”.

În ceea ce privește numirea noului președinte, vom vedea în zilele următoare. Era Dani Coman o soluție, mai sunt alte 2-3 variante. E și Marius Bilașco o variantă, e un om care stă de mulți ani alături de echipă și de Neluțu Varga. Joi avem o conferință de presă, va fi anunțat și președintele clubului
Bogdan Mara, director sportiv CFR Cluj

Începe curățenia la CFR Cluj

Fofana

Guessouma Fofana a venit în iunie la CFR, la cerința lui Marius Șumudică. Născut în Franța, cu origini din Mali, a fost adus liber, după ce i-a expirat contractul cu Guingamp, formație din eșalonul secund francez. A prins 7 meciuri în tricoul ardelenilor.

Tahiri

Tahiri a fost primul transfer bifat de CFR în vară, până la venirea lui Șumudică în Gruia. Jucase în ultimii 3 ani în Olanda, la RKC Waalwijk. 6 partide a bifat pentru campioană.

Nu vrea nimeni să plece Arlauskis. Nu s-a pus problema asta. Este un portar de mare valoare, care a făcut istorie cu clubul nostru și în care noi avem încredere. Legat de Chipciu, el își dorește într-adevăr să îi plătim la zi toți banii, dar nu e o sumă atât de mare pe cât s-a vehiculat
Bogdan Mara, director sportiv CFR Cluj

CFR Cluj, 3 transferuri într-o zi: „Au semnat!”

Bogdan Mara, noul director sportiv de la CFR Cluj, a anunțat primii 3 jucători pe care campioana României i-a semnat după revenirea lui Dan Petrescu în Gruia.

Este vorba despre:

  • Emmanuel Culio (38 de ani, mijlocaș central)
  • Mihai Bordeianu (29, mijlocaș central)
  • Florin Ștefan (25, fundaș stânga)

Ultimii doi au fost doriți recent și de FCSB.

„Au semnat deja cei 3. Djokovic nu e o soluție, are un contract mare în Turcia. Cei 3 sunt jucători pe care Dan Petrescu i-a vrut, a fost important să-i aducem. Mai e un jucător cu care negociem. Nu e din România, nu e cunoscut, e un mijlocaș de culoare”, a declarat Mara, oficialul campioanei, în emisiunea „Fotbal Club” de la Digi Sport 1.

3 transferuri reușite de CFR Cluj. Culio revine!

Culio a fost ultima dată jucătorul celor de la Deportivo Flandria, echipă din liga a 3-a argentiniană, cea la care jucătorul a debutat în cariera de profesionist. Culio s-a despărțit de CFR la finalul lui 2019. 

S-a întors atunci în Argentina (liga a 2-a), la Quilmes, pentru care a jucat până la începutul acestui an, când și-a anunțat retragerea din fotbal, cauzată de probleme grave de sănătate ale soției. Dar Culio a stat departe de dreptunghiul verde doar două luni. Acum a fost convins de Petrescu să revină în România.

E posibil ca Emmanuel Culio să aibă și funcția de antrenor secund.

8 trofeea cucerit argentinianul la Cluj: 4 titluri de campion, două Cupe și două Supercupe ale României

Mihai Bordeianu, curtat și de FCSB

Din informațiile GSP.ro, Mihai Bordeianu a semnat cu CFR Cluj un contract valabil pe 3 sezoane. Mijlocașul central se întoarce astfel la clubul alături de care a câștigat 4 campionate și două Supercupe.

„Închizătorul” român și-a reziliat contractul cu echipa saudită Al Qadisiyah, cu care semnase în octombrie 2020. În această vară a fost curtat și de FCSB - detalii, AICI.

1,4 milioane de euro e cota de piață a lui Bordeianu, conform Transfermarkt

Florin Ștefan a semnat cu CFR Cluj

Florin Ștefan era liber de contract după despărțirea de Sepsi, produsă în această vară. Fundașul stânga părea în ultimele luni ca și trecut la FCSB, însă și-a dorit o aventură în străinătate. N-a avut o ofertă tentantă, așa că a rămas în Liga 1, la CFR Cluj.

12 selecții la naționala U21a adunat Florin Ștefan, aflat în echipa care a ajuns până în semifinale la Europeanul din 2019, din Italia. A bifat două partide și la Jocurile Olimpice

20 de meciuria jucat Ștefan pentru Sepsi în sezonul trecut

Tragerea la sorți pentru grupele Conference League » CFR Cluj și-a aflat adversarele!

>

Citește mai multe știri despre CFR Cluj:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.