Liga 1

Adrian Ilie: "Avem un joc mai bun decît CFR Cluj!"

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Adrian Ilie, manager sportiv în Ghencea, a spus că echipa sa va mai pierde puncte pana la finalul campionatului, dar jocul prestat de echipa sa îi dă speranţe. Într-un interviu pentru Sport Magazin, oficialul stelist a declarat că fanii au fost alături de echipă până acum şi acest lucru s-a văzut. "Îi simţim pe fani din nou aproape de echipă. Un merit mare pentru ultimele rezultate îl au şi suporterii noştri, care au încurajat frenetic echipa la meciurile de pe teren propriu şi nu numai", a declarat Ilie.

Finalul de campionat este foarte încins şi acest lucru este recunoscut şi de Adrian Ilie: "Noi avem un joc mai bun decît CFR Cluj[...] mai sînt de disputat meciuri grele atît pentru noi, cît şi pentru ei. S-a dovedit în acest retur că uneori meciurile cu formaţiile mici pot furniza surprize neplăcute."

Capitan aseară, în partida cu U Cluj, Nicolae Dică a fost lăudta de "Cobra": "Dică este cu siguranţă cel mai bun jucător din ţară pe postul lui şi unul din cei mai buni trei fotbalişti din Liga I. Avem mare nevoie de el."

Jucătorii CFR-ului nu sunt pe gustul fostului atacant, care a declarat că niciun jucător din Gruia nu este în planurile de achiziţii. "Cred că aveau aşteptări prea mari. Au intrat în panică cînd au văzut că jocul echipei nu merge mai deloc", a spus Adrian Ilie despre declinul clujeilor.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.